Gloria își arată colții înainte de FCSB

Gloria a atins abia în noiembrie vârful formei sportive.

Chiar și fără șase titulari , buzoienii au câștigat azi, relativ ușor, restanța cu echipa comunei Recea (jud. Maramureș).

Tucaliuc a deschis scorul (min. 25) din penalty (șut Iurcu în mâna unui adversar). Trei minute mai târziu după o acțiune ofensivă legată, Iulian Roșu a reușit o preluarea bună în careu și a șutat cu sete în colțul scurt.

Bucuria de dupa golul de 2-0

Acesta a fost și scorul final, deși au existat ocazii atât pentru 3-0, cât și pentru 2-1.

Trebuie că Ilie Stan e tare bucuros în aceste zile. De ce ? Gloria se apropie de tiparul său de echipă. Fără vedete, dar disciplinată, muncitoare, modestă. Jocul e în creștere – pe măsură ce se îmbunătățește omogenitatea (majoritatea jucătorilor au ajuns la Buzău în acest an).

Gloria a urcat temporar pe locul 4, dar are mai multe jocuri disputate decât adversarele.

Sâmbătă, Gloria va sta. Apoi va juca miercuri la Ploiești cu Petrolul.

Luni, pe 30 noiembrie, de la 20.45, microbiștii buzoieni vor gusta cireașa de pe tort: meciul cu FCSB din Cupa României. Dacă nu vor avea ghinionul de a lua gol rapid, buzoienii vor fi o nucă tare pentru vedetele lui Gigi Becali.

ANUNȚ: Duminică de la 11.30, live pe facebook, SCM Gloria – Nantes Atlantique, returul barajului de calificare în grupele EHF – handbal feminin.

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.