Gubandru, primele estimări. „Un pic mai ieftin”

Reporterul buzoienii.ro l-a întrebat pe economistul Aurel Gubandru, directorul RAM, cât va costa gigacaloria produsă de noul cazan montat la PT4 Dorobanți I.

Asta, după interesul manifestat de buzoieni vizavi de acest subiect.

„Din calculele mele preliminare, dacă ne referim strict la producerea apei calde, prețul per gigacalorie va fi cu 10 lei mai mic decât la Ecogen. Așadar, înființarea sistemului propriu al RAM aduce un mic câștig”, a apreciat Gubandru.

Buzoienii, luați zece ani de fraieri

Ce trebuie să știe buzoienii, lucru pe care doar reporterul buzoienii.ro l-a publicat, e că Ecogen a vândut vreme de zece ani – primăvara, vara și toamna – apă caldă la prețul de 200 de lei gigacaloria. Care apă caldă era un produs rezidual – apa folosită la răcirea motoarelor de cogenerare (care produceau curent). Ecogen ar fi putut vinde apa respectivă – un deșeu – cu 10 lei, 20 de lei, hai 50 de lei. Dar nu, Ecogen a vândut această apă buzoienilor ca și cum ea ar fi fost produsă în cazane încălzite cu gaze.

Vă dați seama ce profituri au făcut acționarii – știuți și neștiuți – ai Ecogen vreme de zece ani la Buzău ? Vânzând un deșeu, pe care altfel l-ar fi aruncat, ca și cum era un produs nou ?

Munteniță a primit cadou fostul CET de la ex-primarul Boșcodeală. Mai mult, afacerea privată a fost garantată la bancă din fondurile Primăriei Buzău

Vă dați seama ce durere e acum pentru „căpușele” de la Ecogen pentru că Toma și Gubandru le-au stricat jucăria ? Noul cazan va intra de luni în funcțiune și va livra atât apă caldă pentru robinete, cât și pentru calorifere (începând din octombrie).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

20 de comentarii la „Gubandru, primele estimări. „Un pic mai ieftin”

  • MAI DOM TEREACA NU AI PUTEA SA SPUI IN CE PARTID A FOST BOSCODEALA ????? CA TOT IL ATACI ATAT DE MULT 🙂

  • Hora era mare și mincau toți. Acum sunt la fel, dar sint alte hiene.

  • În Cartierul Dorobanţi, cazanul a fost amplasat în clădirea P.T. 4 iar coşul de fum în exteriorul acesteia.
    După cum se poate observa, acest cazan (cu coşul din dotare) a fost amplasat într-o zonă rezidenţială în care predomină blocurile de locuinţe în regim P+4 şi P+10. În zonă, la mai puţin de 100 m NE de P.T. 4, se află Şcoala nr.7, iar la 200-250 m, V Şcolile nr. 6 şi nr. 16.
    Coşul se află amplasat în interiorul careului format de 7 scări de bloc P+4, 27/1 – 27/7, scara de bloc cea mai apropiată fiind 27/7, având aproximativ aceeaşi înălţime cu acesta.

    1. Cantitatea imensă de CO2 va fi emisă într-o zonă rezidenţială restrânsă, exact „în nasul” buzoienilor din blocurile din jur, beneficiari ai agentului termic produs fiind locuitori şi instituţii din tot oraşul. Conducerea asociaţiei de proprietari ce păstoreşte scările de bloc din zonă s-a declarat foarte încântată de amplasarea cazanului în P.T. 4. Locatarii din zonă nu au fost întrebaţi. S-au trezit în faţa unei decizii luate de persoane care nu locuiesc în zonă şi cu un şantier în zonă. Şi cu aleile dintre blocuri sparte şi ghiorlănite, alei a căror asfaltare îi scăpase de noroi toamna trecută. Cu ce au greşit acesti locuitori ai oraşului Buzău încât Primăria/primarul au luat decizia să transforme Cartierele Dorobanţi 1 şi Micro 5 în Auschwitz-Birkenau? De ce nu a fost reamplasat acest cazan în partea de sud a oraşului, tot în zona industrială, sau chiar în afara acestuia, pentru ca gazele să nu fie împrăştiate de vânt deasupra oraşului (reamitesc faptul că în zonă vântul bate din N-NE către V-NV), aşa cum ar fi fost normal?

    2. În zonă sunt 3 şcoli, din septembrie vor mai fi doar 2 prin comasarea Şcolilor nr. 6 şi 16. Copiii noştri sunt în pericol. Elevii din aceste şcoli sunt în pericol. Nimeni nu ia măsuri, nici măcar atitudine. Ce face structura responsabilă cu protecţia mediului din Primăria Municipiului Buzău? Verifică dacă au mai apărut gunoaie pe şoseaua de centură? Ce face Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău?

  • ALDE si PSD aceeasi mizerie………bolsevica

  • Cu 10 lei mai puțin decât capusa?
    Cât se cheltuie pentru cazanul ala, scoli, grădinițe, blocuri?
    Care e economia?
    În buzunarele buzoienilor sau ale unora din Buzău!

  • Halal gindire de economist !
    Economie de 10 lei pe gigacalorie , inseamna la un CAF ( cazan cu apa fierbinte ) de 10 Gkal. o economie de 100 lei !

    Nu pune nimeni in balanta cheltuielile cu mutarea cazanului de la ECOGEN , reamplasarea , inlocuire tevi magistrale agent termic , realizare bransament de gaze pe distanta de citeva sute de metri , cumpararea de inca 4 centrale de cartier prin oras si multe alte centrale in scoli si licee …. multe milioane de lei sau chiar euro !

    Un economist face randamentul investitiei ROI ( Return Of Investment ) si daca nu se amortizeaza cheltuiala intr-un termen rezonabil … se cheama ca investitia nu merita facuta ! Iar in conditiile in care se incurajeaza pe fata debransarea si se vrea desfiintarea sistemului centralizat ( ma intreb eu ) se va amortiza investitia ? Ca cea de la ECOGEN este amortizata in proportie de 80 % !

  • Afacerea Ecogen nu functiona in beneficiul actualei conduceri. Asadar trebuie un restart. Voila!

  • Despre ce ROI vorbim? Return Of Investment – va sa zica PROFIT?
    Toate, dar absolut TOATE sistemele de incalzire centralizata din Romania functioneaza cu SUBVENTIE, deci pe “pierdere planificata” = cum suna o sintagma folosita in vremea comunismului.
    Asadar debransarea buzoienilor, previzibila in urmatorii ani, va aduce ROI la pozitia ZERO, fata de valoarea sa negativa din prezent.
    Iar banii tocati de ani de zile pe subventii vor fi folositi in investitii folositoare orasului.

  • Și dacă Ecogen vindea cu 200 de lei gigacaloria, de ce RAM practica prețul de 500 de lei, iar diferența era suportata de Primărie? Putea și RAM sa pună 10, 20, hai 50 de lei, nu 300. Și se plângeau unii ca e mare subvenția acordată de municipalitate. Ipocriți!

  • Domnule știutor de treburi , același lucru l-am spus și eu dar cu alte vorbe ! Că toată investiția cu mutarea cazanului , ghiorlanirea terenului , înlocuirea țevilor de agent termic , branșamentul de gaze si multele centrale de cartier ce vor a fi instalate , vor costa mai mult decit acceptarea unei majorări de pret de cca 10 la sută ceruta de Ecogen . Vom constata în ianuarie după două luni de funcționare a centralei din PT4 că RAM produce agentul termic mai scump că Ecogenul . Pun pariu . Pe piata gazelor , la Bursă , gazele se vind cu discount pentru consum mare , programat , previzionat … In acest caz RAM nu cred că are contracte încheiate pt gaze pe perioada sezon rece la preț optim . Discuția este ampla, pentru cunoscători. La final , in cca 2 ani sistemul centralizat va colapsa iar investiția făcută de RAM va fi pierdere !

    Comentariul meu a fost la adresa Marelui Economist Gubandru care afirmă că va casta gigacaloria cu 10 lei mai puțin !
    Sint convins că la RAM nu exista studiu de fezabilitate , calculație de cost și că afirmația este făcută la plesneală .
    Ecogen furniza din 2014 gkal la cca 200 lei cu niste echipamente mult mai performante decit acest CAF care era ținut doar că rezerva in caz de avarie . Prețul a fost stabilit în 2014 . De atunci gazele au crescut pe bursă cu 60 % !
    Ecogen avea 6 salariați care puteau gestiona o instalație complet automatizata cu o capacitate de peste 70 gcal cu permanentă în trei schimburi . La cele 6 centrale noi pe care RAM le va gestiona x 3 salariați fochiști in schemă minimală , costurile cu salariile direct productive vor crește de cel puțin 3 ori ! Iar capacitatea de producție scade de la peste 70 gkal la mai puțin de un sfert .
    Fa împărțirea venit supra cost și vezi că da nasoale ! Aștept raportul Curții de Conturi peste cativa ani și sigur se va lăsa cu zurgălăi !

  • Daca e mai ieftin pentru clienti, e bine!
    Tot ce e mai scump, e doar capitalist pentru profitul unor afaceristi! 😀

  • O mare afacere pentru unii si un praf in ochi pentru locuitorii orasului neavizati sau satui sa tot constate ca nimic nu e in beneficiul lor primar.

  • Ioana , ai prins corect subiectul . Ecogen libra gkal cu 200 lei iar RAM o vindea cu 465 ! Pierderea era la RAM care nu producea gkal cu doar o transporta .

  • Ma asteptam ca RAM sa-si eficientizeze propriile retele de transport si sa reduca pierderile si costurile de regie proprie .
    Este o prostie sa sustii ca mutind un utilaj din punctul A in punctul B obtii un pret de cost al gkal mai mic ” cu 10 lei ” .
    Acel CAF produce gkal la acelasi pret indiferent ca este montat la Satu Mare sau Constanta !
    Diferenta de costuri este data doar de diferenta de pret a materiei prime ( gazele ) care pot fi mai ieftina la Satu Mare decit la Constanta .
    In cazul nostru , in BUZAU , gazele au acelasi pret de cost . Pretul de cost al Gkal este format in proportie de 85 % din pretul de cost al gazelor . Punct ! Nu vad de unde iese acea economie de 10 lei !
    Poate DOAR daca RAM si-a redus costurile de regie proprie ( salarii , pierderi , etc. ) sa se iveasca acea economie . Insa acea economie aparea indiferent de locul unde era amplasat cazanul , in zona industriala sau in Dorobanti ! Deci eficienta economica a mutatului cazanului este zero , ea implicind costuri de spart asfaltul , inlocuit tevi , bransament gaze , asfaltat la loc … etc.

    La astea se vor mai adauga inca 15 – 20 fochisti ( la ECOGEN erau doar 6 deoarece toate instalatiile erau grupate unitar si un fochist pe schimb facea fata ) cu implicatiile corespunzatoare in pterul de cost . Adica de majorare !

    DA , solutia economica ( in acest context ) este sa-si monteze toata lumea centrale de apartament !

    Solutia ECOGEN + RAM este fezabila daca SI NUMAI DACA are MINIM 22.000 abonati . In conditiile in care mai sint numai 6.400 …

  • E greu de priceput ca nu ii intereseaza sa fie reduse costurile, ci sa creasca, cu cat e costul mai mare cu aceasta schimbare cu atat castiga mai mult. Scopul e sa faca ei bani acum, profitand de ocazie si prostia buzoienilor ce stau dupa pomeni primite din banii altora.
    Nu fac decat sa repete smecheria cu care Boscodeala a facut bani pentru grupul lui, doar ca de data asta fac bani pentru grupul nou ce a preluat puterea.
    Indiferent de vine vine la putere asta face, se asigura ca umple grupul lor de bani prin orice metoda si orice manipulare care sa tina la fraierii ce i-au votat.

  • În lumea normală la cap profitul serviciilor publice de apă, energie electrică, termică și gaze este confortul cetățeanului nu sursa de îmbogățire pentru adepții capitalismului de junglă care sug vlaga cetățeanului captiv care nu poate schimba furnizorul după principiul cererii și ofertei. Ecogen a pariat pe lipsa alternativei, considerându-i pe buzoieni condamnați la sclavie pe viață. Uite că se va putea trăi și fără escrocheriile boșcodisto-șmecherești!

  • Nu va faceti prea multe griji , sunt bani ingropati in pamant degeaba ,veti vedea, RAM de la anul este in faliment .

  • D-l Samuraiu cu malaiu:
    <>

    Dupa cum ati sesizat, problema principala sunt pierderile din retelele de transport.
    Pretul PRODUCERII unei Gcalorii nu se schimba, dar pretul TRANSPORTULUI se reduce drastic daca se reduc traseele conductelor prin mutarea unui utilaj din punctul A (la kilometri distanta de blocuri) in punctul B (la sute de metri distanta de blocuri).

    Pentru o lamurire asupra pierderilor din reteaua veche, studiati HCL 181/18.10.2018:

    https://primariabuzau.ro/wp-content/uploads/2018/10/181-NORMATIV-Hot-Pre%C5%A3uri-RAM-Buz%C4%83u-2018-REVAZUT.pdf

    Pe scurt:

    TRANSPORTUL unei Gcalorii costa 173,45 lei fara TVA (206 lei cu TVA) – este vorba de ceea ce in HCL apare drept “tarif local pentru servicii de distributie (punct termic langa bloc) si furnizare”.
    Pretul TOTAL (adica producere si transport) al unei Gcalorii livrate la blocuri, prin puncte termice, este de 398,13 lei fara TVA (474 lei cu TVA).

    Rezulta ca PRODUCEREA unui Gcalorii costa 474 – 206 = 268 lei cu TVA.

    Din datele sumare de mai sus e de inteles acum cat de mult se pierde prin conducte, daca transportul costa aproape la fel cat producerea gigacaloriei.

    Subliniez ca datele prezentate mai sus se refera la anul 2018, cu Ecogen functionand din plin.

    E usor sa zici ca RAM ar trebui sa elimine pierderile din conducte.
    Dar in realitate e vorba de 53 km de conducte cu vechime mai mare de 40-50 de ani, a caror inlocuire ar costa mult mai mult decat solutia de avarie aleasa:

    http://www.rambuzau.ro/index.php/despre-noi/scurt-istoric

  • Domnule ” Stiutor de Treburi ” , va multumesc frumos pentru explicatie .
    In mare cunosc problematica din speta RAM si cifrele .
    Pe mine m-a deranjat afirmatia facuta de Marele Economist al galaxiei , ( GUBANDRU ) cum ca solutia este ” mai ieftina cu 10 lei … ” !
    Ma asteptam de la un economist sa vina cu calcule , asa cum Dvs. prezentati , sa vina cu o comparatie de cita economie se va face din scurtarea retelei de transport de la … km. la citeva sute de metri !
    Amindoi sintem de acord ca dpdv al pretului de productie al gkal. nu va fi nici o schimbare !
    Si ma mai asteptam ca din acel calcul prezentat sa se spuna asa : ” o economie de 10 lei / gkal x cu volumul estimat a se produce de y gkal in sezonul rece 2019 – 2020 rezulta o economie totala de z lei .
    Si avind in vedere ca s-au cheltuit “n” bani cu mutarea cazanului , bransamentul la gaze , modificare retea de transport agent termic de la fi 150 la fi 400 pe o lungime de nustiucite sute de metri la care se adauga costurile cu stricat asfalt , sapat santuri , astupat santuri si asfaltat din nou cu manoperele aferente , bilantul este pozitiv ( sau NU ) .
    Ca cetateni ai urbei BUZAU avem si noi dreptul sa stim citi bani se cheltuie justificat ( sau nu ) .
    Iar daca din aceasta sumara analiza va reiesi ca nu va fi o economie ci din contra s-a cheltuit in avans in aceasta vara o suma care se putea plati esalonat in timpul iernii producatorului de ET ECOGEN …. va rezulta cu precizie matematica ca singura motivatie de a renunta la producatorul ECOGEN este o vendetta personala , nesustenabila dpdv economic !

    Si pentru ca tot aveti cifrele exacte ( se pare ca lucrati la RAM ) va rugam frumos , in numele platitorilor de taxe din BUZAU sa faceti public costul de transport al ET in conditiile scurtatii retelei , de la fostul CET la PT 4 Dorobanti !

    Pentru ca o scurtare a retelei cu 4 km , inseamna ca se reduce reteaua de transport de la 53 km la 49 km. O reducere de 7,5 % ca si retea de transport , deci o posibila ” economie ” . Insa avind in vedere ca numarul abonatilor ( beneficiari de ET in sezonul rece 2019 – 2020 ) va scadea la jumatate si ca reteaua de transport este aceeasi si trebuiesc folosite aceleasi pompe pentru transport , costul de energie electrica va ramine constant . Costul Q al energiei electrice constant fata de iarna trecuta impartit la volumul V/2 de ET ( injumatatit fata de iarna trecuta ) are ca rezultanta o dublare a costului de energie electrica pe unitatea de produs Gkal. care anuleaza ” economia ” rezultata din scurtarea retelei de transport .

    Sa nu fie cu suparare , insa asa vad eu lucrurile din afara , neavind acces la cifre !

    AM ZIS !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.