Iată când pot fi văzuți din nou cei trei copii de trupă. Soldații din primul război, din nou, în fața buzoienilor

A fost cel mai amuzant moment al paradei militare internaționale de Ziua Eroilor de la Buzău.

Apariția celor trei copii de trupă printre militarii echipați precum în primul război mondial a fost gustată atunci de miile de buzoieni prezenți.

E vorba de trei copii ai unor militari buzoieni: Cezar Florian Bratu, Costin Mihai Corciu și Denis Gabriel Diacanu.

Toți trei sunt mândri de cariera militară a părinților, dar și de uniforma militară croită special pentru ei.

Vezi mai jos un scurt material video cu ei, filmat de Centrul de Televiziune al Armatei.

Buzoienii îi vor vedea pe cei trei, alături de militarii Regimentului 48 Infanterie din primul război mondial și în această seară la parada cu torțe organizată de CJ Buzău.

Convoiul va pleca la ora 21.00 din fața Catedralei Arhiepiscopale (intersecție), va trece pe Bd. Unirii – Bd. Nicolae Bălcescu și se va opri în Parcul Crâng la obelisc.

Vor fi soldați romani, gladiatori, daci și dansatoare antice, cu toții însoțiți de fanfara garnizoanei Buzău.

Soldații romani și dacii vor fi din garda Apulum de la Alba Iulia, garda Geto-Dacii din Moldova de la Iași și, în premieră la Buzău, Legio Prima Italica din Bulgaria.

Acțiunea din această seară este prima din cadrul ediția a doua a Buzău Fest care se va continua pe 1 și 2 iunie la Sărata Monteoru.

Începând de mâine dimineață (ora 10.00), din oră în oră, două autobuze supraetajate vor face curse gratuite între Buzău și Monteoru cu plecare de la poarta Parcului Crâng (ora 10.00 – ora 19.00).

Mai jos a fost prezentat afișul cu programul integral al evenimentului.



3 comentarii la „Iată când pot fi văzuți din nou cei trei copii de trupă. Soldații din primul război, din nou, în fața buzoienilor

  • Buzoienii cu creierul in chiloti inca mai pun botul la paine si circ

  • Dragă bukk, ne poți explica și nouă ce înseamnă pentru tine ”pâine și circ”? Sau ai zis-o așa la plezneală, ca să demonstrezi (de parcă mai era cazul) că ai rămas același permanent Gică-Contra, căruia îi ”pute” tot?

  • Nu vreau să mă laud ,dar să știți că și unchiul meu ,fratele lui tata ,a fost veteran de război ,și de la el am auzit cele mai înfricoșătoare povești de pe front .Să-i fie țărâna ușoară acolo unde e (a murit acum 3 ani )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.