Iată ce au făcut patronii de maxi taxi. Ședință azi și la Primăria Buzău

Maxi taxi a continuat să circule și azi prin municipiul Buzău chiar dacă patronii au primit – între timp – notificările de reziliere a contractelor trimise de către Primăria Buzău și Asociația de Dezvoltare.

Deocamdată, așa cum se va putea vedea mai jos, patronii de maxi taxi au câștigat măcar timp, iar microbuzele vor mai putea funcționa o perioadă.

„Nu știu exact cum acționează colegii de pe celelalte trasee, dar probabil că fac același lucru. Mi-am pus la treabă avocatul, am întocmit și depus contestații la notificarea de reziliere atât la Primăria Buzău, cât și în justiție. Considerăm că nu sunt motive pentru reziliere, ne-am îndeplinit cerințele din contract. Deocamdată microbuzele noastre vor circula ca și până acum”, ne-a declarat Victor Vasile, omul de afaceri care deține licența pentru traseul 10M, unde circulă midi-busele Karsan.

Pe acest subiect fierbinte s-a ținut azi-dimineață și o ședință în Primăria Buzău.

„S-au trimis acele notificări de reziliere, am primit între timp – din partea unora dintre proprietarii de maxi taxi  – și contestații la acele notificări. La vom analiza și le vom oferi un răspuns. Maxi taxi vor mai circula maximum până la datele la care le vor expira licențele. E vorba de 30 iunie pentru traseul 5 și 16 august pentru celelalte. De la acele date licențele nu  vor mai fi prelungite”, a declarat azi pentru buzoienii.ro, Garofița Iordache, șefa Biroului Transporturi din cadrul Primăriei Buzău.

Pentru a elimina serviciul maxi taxi Primăria Buzău se va prevala de o directivă a Uniunii Europene care prevede că pe un traseu poate funcționa un singur operator.

Citește și articolul: Iată ce culoare va avea asfaltul de pe prima pistă de biciclete adevărată din Buzău. CLICK AICI

Dincolo de aspectul legal, maxi taxi este acuzat că nu respectă orarul și că șoferii circulă fix înaintea autobuzelor pentru a le „fura” călătorii plătitori de bilet.

Autobuzelor nu le rămân decât pensionarii și elevii, care circulă gratuit ori la tarife subvenționate. De aceea formula „maxi taxi cu profitul, iar autobuzele cu pierderile”, este în mare măsură adevărată – la nivelul municipiului Buzău.

În ultimii ani Primăria Buzău a plătit peste 60 mld lei vechi/an subvenție pentru funcționarea Trans-Bus.

Citește și articolul: S-a spart geamul dinspre șofer și bara față. Iată cum s-a întâmplat. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

11 comentarii la „Iată ce au făcut patronii de maxi taxi. Ședință azi și la Primăria Buzău

  • Foarte bine,sa le scoata de pe traseu,sunt niste epave

    Răspunde
  • Domnule primar chiar dacà và furà maxi-taxi càlàtorii a-ti cístigat càlàtori de la tarà, interzicind autobuzelor de la tàrà sà mai intre in zona industrialà. Ne-ati fàcut mult ràu nouà oamenilor de rind care tràim din salariul minim nu patronilor.

    Răspunde
  • Nu am inteles de ce au facut prostia cu notificarea peste noapte in zi de sarbatoare din moment ce mai sunt 3 luni si expira contractele perfect legal unde sansele de un scandal si de contestatii sunt practic nule.
    Eu cred ca primarul simuleaza ceva, ca imi e greu sa cred ca juristii aia platiti cu bani grei care il consiliaza pot fi atat de prosti incat sa se saboteze singuri. Mai ales ca primarul ii lauda si chiar si-a transferat proprii oameni sa il consilieze.
    Nu au facut altceva decat sa le ofere ocazia celor cu maxitaxi sa aiba dreptul la o prelungire de contract fortata.

    Ca o opinie, cred ca singurii care ar trebui acceptati ca operatori privati de transport (indiferent daca vor face sau nu trasee diferite pentru privati) ar trebui sa fie cei ce au mijloce de transport adecvate, cu miniautobuze precum acele Karsan de care mentioneaza in articol ca sunt pe traseul 10M.

    Răspunde
  • Sunt de acord cu masura asta de a scoate maxi-taxi de pe trasee. Cu ocazia asta poatea se mai descongestioneaza si traficul prin anumite zone din oras.
    Erau un pericol printre blocuri in zona micro 14, mai ales vara cand copiii ies la joaca si cu bicicletele.
    Dar nu pot sa fiu de acord ca Uniunea Europeana sa se bage pe problemele interne de la noi din tara. Am ajuns pupincuristi Uniunii Europene.

    Răspunde
  • Daca nu se baga UE, murea Romania de foame.
    UE impune reguli de bun simt si civilizatie, reguli care in mod natural nu ar aparea in Romania, unde nesimtirea, necivilizatia si coruptia e stilul principal de viata al populatiei si mai ales a politicienilor si a oamenilor aflati in functii de conducere.

    Răspunde
  • Ce bine că scapam de maxi taxi că nu mai aveam loc de iei ziua prin oras si noaptea parcau pe trotuare nu mai zic de soferi catastrofe opresc unde vor nu ai loc de iei si tot iei cu gura mare adio maxi fier vechi

    Răspunde
  • Mai dai dreacu de patroni că sau umplut de bani de pe urma soferilor nu le plateau carti de muncă sau te trzeai cu doua sau patru ore platite sau cu cfs si nici acum nu platesc au angajati la negru de ce nu trim itm ul peste iei

    Răspunde
  • Una e sa circule exact din 8 în 8 minute și alta i la 30 de minue, ma refer la traseul 10.

    Răspunde
  • Călătorul alege ce-i place. De ce nu așteaptă autobuzul????

    Răspunde
  • Sa scoată din traseu toate microbuzele că sunt bombe cu ceas pe4 roți

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.