Iată ce au hotărât azi judecătorii în cazul șoferului beat care a omorât biciclistul de pe podul de la Mărăcineni

Supoziția enunțată în articolul de ieri s-a confirmat astăzi.

Șoferul beat care a accidentat mortal, ieri, un biciclist pe podul de la Mărăcineni va rămâne pentru 29 de zile, cel puțin, după gratii.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți a acceptat cererea de arest preventiv formulată de polițiști și procurorul de caz.


Adrian Nedelcu va pătimi mult din cauza pocinogului făcut ieri, decisivă fiind starea de ebrietate în care s-a suit la volan. Accidente mortale au făcut și alții, și au scăpat ieftin, pentru că măcar nu erau sub influența băuturilor alcoolice.

Conform comunicatului poliției la controlul alcooltest a reieșit o concentrație de 1,02 mg/l în aerul expirat. Aceasta înseamnă că în sânge, cel mai probabil, avea peste 2 g/l.

În România, Codul Rutier prevede o limită de 0,8 g/l alcool pur în sânge dincolo de care apare răspunderea penală.

Ad. Nedelcu la Sevilla

La conducerea în stare de ebrietate se adaugă alte două infracțiuni: ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Riscă închisoarea!

Pentru toate acestea Adrian Nedelcu din Beceni (sat Valea Părului) riscă să fie condamnat cu executare! Dincolo de omor, va cântări decisiv faptul că era în stare de ebrietate la volan!

Se spune că în spațiul privat ești liber să faci orice. Corect.


Numai că atunci când postezi fotografii pe facebook în care te lauzi că poți da gata de unul singur o sticlă de vodcă asta însemnă că relația cu alcoolul nu e una întâmplătoare.

Din păcate pentru Adrian Nedelcu acest viciu îl va costa scump. Câțiva ani petrecuți după gratii și, apoi, pentru toată viața, stigmatul de condamnat și de om care a luat viața altuia.

În plus, de ieri, trei copii din familia lui Nicolae Prahoveanu de la Mărăcineni, vor trebui să se descurce în viață fără tată.

loading...

3 comentarii la „Iată ce au hotărât azi judecătorii în cazul șoferului beat care a omorât biciclistul de pe podul de la Mărăcineni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.