Iată ce ispravă a reușit o domnișoară din Vrancea rătăcită prin Buzău
Domnișoara conducător auto din Vrancea s-a rătăcit prin Buzău.
N-a văzut indicatorul stop și a pătruns cu viteză în intersecție.
Tânăra venea de pe Plevnei, iar strada cu prioritate era Colonel Buzoianu.
Ghinionul șoferiței a fost că tocmai atunci s-a nimerit să treacă un Logan, condus de un buzoian.
Cele două autoturisme s-au tamponat, dar cel mai rău e că amândouă au ricoșat pe trotuar, unde trei vecini stăteau de vorbă, și s-au oprit în zidul casei de pe colț.
Unul din ei s-a ales cu o sperietură zdravănă, al doilea a fost nițel julit la picioare, dar cel de-al treilea, în vârstă de 70 de ani a fost lovit rău și transportat la spital.
Omului i-a fost prins un picior între o mașină și zidul casei.
„E lovit rău, l-a luat salvarea. Vedeți și dvs cât sânge i-a curs. În zona de deasupra călcăiului și mai sus e carne vie”, ne-a spus o vecină care a fost de față.
La spital a ajuns și buzoianul de la volanul Loganului.
„Are dureri mari în piept. Abia poate să respire. E din cauza airbagului. L-a lovit puternic în piept. Are o lovitură și la cap. S-a dat cu capul de volan. Tot de la airbag s-a fript tare la o mână”, ne-a spus o rudă venită să recupereze mașina.
În zonă, din cauză că străzile sunt asemănătoare se întâmplă des accidente.
Cei care vin de pe Plevnei și nu văd indicatorul au impresia că merg pe drumul cu prioritate, așa cum s-a întâmplat azi la ora 18.00, cu domnișoara din Vrancea.