Iată ce pași trebuie îndepliniți pentru înlăturarea lui Tescaru de la Comp. de Apă


Încep emoțiile pentru Ionel Tescaru, șeful Companiei de Apă.

Scaunul său de director general se clatină.

Toma s-a apropiat periculos și amenință să-l răstoarne pe Tescaru, unul dintre ultimii șefi din „era Boșcodeală” rămași în funcție.

„Conducerea Companiei de Apă nu e completă cu Tescaru în funcție”, a spus Toma, decis să finalizeze războiul cu Tescaru.

Declarația primarului către jurnaliști s-a făcut după ședința ADI în care s-au fixat pe posturi cei cinci membri ai Consiliului de Administrație.

Doi dintre ei, avocatul Lucian Sălcuțan și Simona Săvulescu, sunt fidelii primarului.

Astăzi, Sălcuțan a fost întrebat de reporterul buzoienii.ro în ce condiții ar putea surveni înlăturarea directorului general al firmei de apă.

„Procedural, în primul rând trebuie să existe cineva care să formuleze o astfel de propunere. Fie unul dintre acționari, fie unul dintre membrii Consiliului de Administrație. După ce se face o astfel de propunere trebuie făcută o analiză a contractului de management a directorului general. Analiza poate fi făcută fie de Consiliul de Administrație, fie de către un organism independent. Dacă, ulterior, concluzia analizei va fi că Tescaru nu și-a îndeplinit sarcinile trasate se pot decide – cu votul majorității membrilor C.A. – sancțiuni ce pot merge până la desfacerea contractului”, a precizat Sălcuțan.

Cu siguranță că o astfel de propunere, de demitere a lui Tescaru, va fi făcută de primarul Toma.

Dar, se poate întâmpla, fie ca rezultatul analizei de management să-i fie favorabil lui Tescaru, fie ca majoritatea de trei membri ai CA să voteze cu acesta.

Dacă va rezista în fața primului asalt, Tescaru riscă probleme ulterioare întrucât noul C.A. îi va fixa sarcini mai stricte (posibile reduceri de personal, scăderea tarifelor, creșterea calității apei etc.).

Contractul lui Tescaru expiră în 2020, dar poate fi prelungit în cazul unei propuneri votate de majoritatea membrilor CA.


Citește și: Va funcționa la etaj, lângă cinema. Combinație interesantă. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

 

loading...

3 comentarii la „Iată ce pași trebuie îndepliniți pentru înlăturarea lui Tescaru de la Comp. de Apă

  • Ultimul director din epoca bosco e tescaru?
    Dar Tacea si Gubandru de la Ram nu se pun?? Sau si astia s rude cu primarul actual?

    Răspunde
  • Daca Toma crede ca il da jos se inseala , a mai luat-o pe cocoasa cu Gardienii ,nu-I chiar asa usor , are mandate pana in 2020.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.