Iată ce se va construi aici


Terenul a fost îngrădit, iar muncitorii curăță deja perimetrul de arbuștii crescuți în devălmășie pentru a pregăti viitoarea construcție.

Vorbim de locul viran dintre Aurora Mall și Kaufland acolo unde erau găzduite spectacolele de circ care poposeau în Buzău.

Aici se vor amenaja în următoarele luni un nou centru comercial în prelungirea Aurora Mall și o nouă parcare generoasă.

Fondul de investiții din Africa de Sud (NEPI Invest) care deține Aurora Mall a anunțat ieri că a obținut autorizația de construcție.

Totodată s-a făcut publică și o schiță a modului în care va arăta zona la finalul lucrărilor.

Se poate observa noua parcare în forma literei L, dar și spațiul comercial cu un etaj care se va prelungi până dincolo de linia magazinelor din parcarea nordică a parcării Kaufland.

Noua clădire va cuprinde noi spații comerciale dar și de divertisment, printre care și un cinema. Se are în vedere reconfigurarea și renovarea inclusiv a actualului spațiu din Aurora Mall.

Se vor crea astfel noi locuri de muncă, va crește oferta comercială, dar totodată și traficul din această zonă și așa foarte aglomerată.

Devine astfel cu atât mai necesară găsirea unei soluții pentru înființarea unei șosele care să spargă câmpul din spatele Kaufland, astfel încât mașinile către Mărăcineni să evite rondul de la Carrefour.

În zonă vor mai apărea în maximum doi ani un cartier de blocuri pe câmpul dintre Kaufland și Biserica Sf. Ștefan, dar și o amenajare hidrotehnică prin scoaterea a suprafață a canalului Iazul Morilor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  S-au montat aseară pe Șoseaua de Centură  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii în “Iată ce se va construi aici

  • Cu terenurile din spatele kaufland sau făcut niște magarii cu trenurile ce trebuiau retrocedate pe timpul lui Boscodeala, a dat oamenilor fâșii de parca puneau porumb!…. Ieșirea pe lângă bazinul olimpic a fost gândită pe vremea lui Ceaușescu. La fel de bine se putea ocoli terenul din spatele kaufland și se făcea drum pe lângă Parcul Tineretului și ieșea în drum de pe dig care trebuie reparat și urcai pe pod sau te duci la Dedeman sau pe varianta pe sub pod! Cel mai bine asa scoți traficul din oraș și nu mai ai litigii cu terenuri în spatele kaufland..

  • Sa speram ca nu va arata precum in randare.
    Ar trebui ca o intrare la Aurora sa fie pe unde e acum intrarea pentru aprovizionare, acolo alaturi de intrarea in parcarea subterana.
    Fac presupunerea ca cel mai viabil pentru ce se vede in randare este mutarea Carrefour in extensia nou construita spre Kaufland, ce va avea si acces direct din parcarea exterioara.

    Sa nu mai spun ca in randare nu apare statia de autobuz si colibele improvizate (termopane, carnati, etc) ale primarului de la intrarea in parcarea Kaufland.
    Deasemenea nu apare nici centrul Sigurec si nici coliba improvizata de langa el cu mici.
    Sa intelegem ca in sfarsit se va tine de cuvant primarul si va elimina acele tiganii improvizate de acolo cum a promis acum 2 ani si dupa aia nu numai ca a prelungit ca timp concesiunea tiganiilor care expira in 2016 dar a concesionat si alte terenuri si a si extins tigania acolo?

    De copacii aia pe langa trotuar nici nu mai zic, ca nu exista si cel mai probabil nici nu vor exista vreodata. Pana si superbii plopi inalti din zona garajelor au fost taiati pentru a face tigania cu garajele, slabe sanse sa vedem de la autoritati copaci… trendul e sa se omoare tot ce tine de copaci si sa se betoneze si sa se concesioneze pe 2 lei celor ce fa ode partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.