Iată cifrele acțiunii lor: 42, 72, 100, 230!

E o acțiune la care toți șoferii (și nu numai) vor zice: „Bravo!”.

Dar să explicăm iute numerele din titlul articolului.

42 – numărul căruțașilor amendați pentru lipsa elementelor de vizibilitate și siguranță + alcool

72 – numărul bicicliștilor amendați pentru lipsa elementelor de vizibilitate și siguranță + alcool

100 – ca să echilibreze și să nu se acuze că au dat doar amenzi, polițiștii au împărțit căruțașilor și bicicliștilor o sută de veste reflectorizante imprimate cu mesajul: „SUNT VIZIBIL, OCOLESTE-MĂ!”.

Pe poză de deschidere a articolului s-a scris „Bravo, fetelor!”, pentru că în fotografiile primite de la poliție au apărut mai multe doamne și domnișoare agente.

E și un mesaj de încurajare, sperăm că domnii polițiști nu se vor supăra.

La acțiunea de ieri, desfășurată exclusiv în județul Buzău au acționat în total 80 de agenți care au legitimat 183 de persoane.

Dintre acestea, atenție, 230 au fost sancţionate contravenţional. Amenzile cumulate însumează 380 de milioane de lei vechi.

Pentru că bicicliștii și căruțașii „invizibili” constituie o mare problemă în trafic, aceste acțiuni ar trebui repetate săptămânal până când toți acești participanți la trafic se vor conforma.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Nu vrea eliminarea pomenilor și a subvențiilor. Dimpotrivă, cere să se dea!  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

4 comentarii în “Iată cifrele acțiunii lor: 42, 72, 100, 230!

  • Un gest frumos pe de o parte ,dar cu căruțele prin oraș și pe drumurile naționale sau drumuri de mare viteză ar trebui masuri luate .Sunt periculoși râu. Multe accidente cu victime din cauza asta.

  • De ce ? nu se fac aceste actiuni mai des pentru ca acel om sa constientizeze pericolul si sa fie in permanenta pregatit .Daca voi amendati amaratul ala ca a iesit cu bicicleta sau caruta sa faca o activitate si va mai si laudati ca a-ti dat amenzi ,acel taran v-a intelege?Faceti acest lucru pentru a putea lua astia de care poporul stie ,acele pensii si salarii nemeritate? cat credeti ca o sa va mai imprumute UE ?Daca le vine dracii astora si zice ,ma da voi nu mai dati bani inapoi?

  • Bai fratilor ce sa caute carutele in oras ?Voi sunteti nebuni?Amenda apoi confiscare!

  • Nu am nimic împotriva femeilor polițist ,din contră ,le consider absolut egale co colegii lor ,bărbați .Cât privește circulația pe drumurile publice ,mă declar împotriva căruțelor și mă alătur bicicliștilor ,pentru că aceștia sunt mult mai puțin periculoși și inofensivi dintre toate mijloacele de transport pe drumuri sau șosele .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.