Iată cine le-a luat și unde au ajuns!


Da, scaunele pe care le priviți, sunt cele de pe arena din Ghencea.

În timp ce steliștii din toată țara priveau cu nostalgie la demolarea stadionului, unui buzoian isteț i-a trecut prin minte un alt gând.

E vorba de Adrian Petre, șeful AJF Buzău, care s-a gândit că – decât să ajungă la gunoi – scaunele respective ar fi utile pe stadioanele de pe terenurile de la țară din jud. Buzău.

Petre a deplasat la București un camion cu remorcă și o echipă de muncitori care au adunat scaunele de prin moloz.

„Am luat în jur de patru mii de scaune. Astăzi am început montarea lor pe patru stadioane din județ. La Gherăseni, Smeeni, Rușețu și Murgești. Urmează și alte terenuri. Primește cine are tribună sau cine își face în aceste zile. Le împărțim tuturor celor care ne cer câte 50-100 de scaune în funcție de capacitate. Sunt puțin decolorate, dar la noi, la țară, sunt bune, spectatorii vor fi mulțumiți. Mai ales că au și o anumită încărcătură emoțională, doar au fost pe Steaua”, a spus azi Adrian Petre.

Zilele următoare Petre va dezvălui, la propriu, o nouă surpriză la care se lucrează pentru fotbaliștii și microbiștii din Buzău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Iată VIDEO cu lovitura primită. De ce s-a trimis avion privat  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii în “Iată cine le-a luat și unde au ajuns!

  • Deci este loc si pentru lucruri bune ,in acest judet .Cinste voua

  • Chiar dacă … miroase puțin electoral, gestul recuperării unor scaune provocatoare de amintiri din legendarul stadion al Armatei dă bine înaintea unui controversat referendum … Nu întîmplător au fost ” donate ” în mediul rural ! Acum, ca să fie pomana întreagă, n-ar trebui ca și … urbanul să capete o TABELA ELECTRONICA de calitatea zilei de azi ?! Gloria o tot așteaptă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.