Iată cine sunt și meritele lor


Șase publiciști buzoieni și un sponsor cultural au primit – în acdru festiv – distincția „Cetățean de Onoare al Județului Buzău”.

„Decizia vine ca o recunoaştere – în anul Centenarului – a contribuţiei unor personalităţi culturale buzoiene şi a unor susţinători ai actului cultural. O astfel de iniţiativă este binevenită în condiţiile în care prin operele editate este promovată istoria locală, valorile culturale intrate în patrimoniul naţional şi menţinerea în conştiinţa publică a actului de cultură buzoian”, a motivat Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău

Dar iată-i pe cei șapte buzoieni de onoare și motivația din spatele acordării acestor distincții:

  1. DUMITRU ION DINCĂ – ziarist, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, component al juriului Concursului Naţional de Creaţie Literară „Vasile Voiculescu” la peste 25 de ediţii, iniţiator şi moderator al unor manifestări culturale cu caracter literar dedicate scriitorului.

  2. VALERIU NICOLESCU – istoric, publicist, pentru importanta contribuţie adusă la îmbunătăţirea patrimoniului Casei Memoriale” Vasile Voiculescu” din comuna Pârscov şi la efectuarea lucrărilor de reamenajare a colecţiei, în anul 1996.

  3. CRISTINEL POPA – inginer, publicist, pentru susţinerea financiară necondiţionată, cu importante sume de bani (1000 lei/ ediţie, timp de peste 15 ani) a Concursului Naţional de Creaţie Literară. A sponsorizat, de asemenea , reeditarea unor lucrări ale marelui scriitor şi a susţinut publicarea unor creaţii literare ale tinerilor.

  4. FLORENTIN POPESCU – ziarist, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele publicate care au ca teme viaţa şi valoroasa operă a lui Vasile Voiculescu, ca şi pentru participarea , ca membru al juriului, la desfăşurarea concursului de creaţie literarară, la alte manifestări dedicate marelui scriitor de origine buzoiană.

  5. EUGEN SANDU – inginer, fost director general al S.C.Ductil S.A. Buzău, pentru contribuţia directă avută la reconstruirea casei în care s-a născut Vasile Voiculescu, actualul imobil care găzduieşte Casa Memorială a scriitorului din comuna Parscov.

  6. IONEL STĂNUŢĂ – ziarist, publicist, membru al juriului concursului de creaţie literară, pentru implicarea directă în organizarea a peste 27 de ediţii ale manifestării , şi mai ales pentru eforturile deosebite făcute pentru continuitatea acesteia. A atras noi parteneri- instituţii publice, asociaţii, edituri şi persoane fizice pentru susţinerea concursului – ajuns anul acesta la ediţia a XXIX -a. Totodată, a coordonat, în ultimii 10 ani, toate manifestările desfăşurate la Pârscov, cu ocazia festivităţilor de premiere.

  7. GHEORGHE PETCU – sociolog, membru al Uniunii Scriitorilor si cetatean de onoare al municipiului Buzău, pentru eforturile permanente depuse in vederea promovării istorice si actuale ale judeţului Buzău.

Cei șapte au primit și un plic cu o mie de lei, dar cu siguranță mult mai importantă e recunoașterea muncii și a contribuției lor la promovarea culturii buzoiene.

4 comentarii în “Iată cine sunt și meritele lor

  • Are un talent Emanoil Neagu sa arunce cu titluri si bani publici la toti lingaii din jur…
    Ar fi in stare sa faca cetatean de onoare si un sobolan ce aduce ciuma in oras daca stie ca asta ii aduce un vot in plus, ca doar nu da de la el titlurile si banii de indemnizatii, le da de la noi, din munca noastra.

  • Sunt mai multi cetateni de onoare decat onoare in orasul asta.
    Cetateni de hotie trebuia sa se numeasca titlul.

  • Vreo 2 fosti turnatori, ar turna si acum, dar le-a trecut vremea si vreo 2 oportunisti care au miscat ceva si si-au tras si ei partea la momentul respectiv. Buna treaba.

  • Ba sunt oameni foarte deștepți aici în Buzău dar păcat că sunt asociati cu politicul fara sa își dorească uneori. Păcat cultura nu trebuie amestecata cu politica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.