Iată cui i-a mulțumit și ce a spus despre ploaie (VIDEO)

Emoționat și mândru a fost azi Marcel Ciolacu, șeful PSD Buzău.

Pe motiv că acasă la el, la Buzău, s-a putut organiza o manifestare de ținută, pe o stradă – ponosită până mai ieri, dar care acum se prezintă civilizat.

Probabil că politicianul buzoian a fost bucuros și că a ieșit bine în fața lui Dragnea.

Iar acest lucru va conta, când va merge în zilele viitoare cu jalba-n proțap pentru a cere bani și proiecte pentru dezvoltarea Buzăului.

Într-o declarație VIDEO pentru buzoienii.ro (vezi mai jos), Ciolacu l-a felicitat pe primarul C-tin Toma, dar și armata și biserica, pentru colaborarea frumoasă de la Buzău.

Deputatul PSD a apreciat și că ploaia nu a stricat evenimentul, ci a avut însemnătatea ei.

„Mi-a plăcut ce a spus ÎPS Ciprian. Că picăturile de ploaie sunt lacrimile eroilor”.

Probabil lacrimi de bucurie, am adăuga noi, pentru modul în care au fost cinstiți azi la Buzău.

„Am avut parte de clipe extrem de emoționante acasă, la Buzău, cu ocazia evenimentelor dedicate comemorării eroilor noștri căzuți la datorie pentru patrie pe câmpurile de luptă. Sunt mândru pentru că am văzut mii de buzoieni care au ieșit din case astăzi pentru a-și cinsti cum se cuvine eroii și a transmite recunoștința pentru toate faptele lor de jertfă. Îi felicit pe organizatori – Primăria Municipiului Buzău și Divizia 2 Infanterie „Getica”, pentru eforturile impresionante de a organiza în Anul Centenar un eveniment de o amploare fără precedent pentru orașul nostru”

 


Citește și articolul: Dragnea, între ostilitatea de la început și aplauzele de la final. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

7 comentarii la „Iată cui i-a mulțumit și ce a spus despre ploaie (VIDEO)

  • Ieri nu am putut veni la eveniment ,pentru că am avut o programare la doctor ,dar astăzi am ajuns pe Calea Eroilor și vreau să vă spun că am rămas surprins plăcut de simplitatea , lipsa sentimentului ostentativ ,sau de opulență ,și curățenia exemplară a zonei .

    Răspunde
  • Cred ca glumesti, azi am fost acolo si zona arata infect, plina de gunoaie, de la steguletele scumpe de la firma preferata a primarului, pana la sticle si ambalaje de diverse gustari.
    Unde ai vazut tu curatenia nu stiu.
    Si nu pot sa dau vina pe oameni, ca adevarul e ca nici nu exista un cos de gunoi in zona, nu s-a gandit nimeni sa puna asa ceva pe toata zona aia lunga de aprox 1 km, care cel putin oficial s-a declarat ca s-a facut pentru promenada, dar cu totii stim realitatea, ca s-a facut pentru partid si seful partidului sa apara bine in poze si filmari.

    Răspunde
  • Si ce era mai deranjant e ca la un eveniment la care s-a platit la firma favorita a primarului bani pentru promovare prin care se invitau oamenii acolo, ajunsi cetatenii acolo daca nu aveau pila si carnet de membru la PSD erau impinsi in spate de catre membri. Si pe langa asta, acolo era zona ingradita ca la vite cu garduri improvizate metalice. Probabil le era teama ca le sar oamenii in cap ca le-au cheltuit banii ca sa isi faca ei imagine, alta explicatie pentru ingradirea ca pe vite a cetatenilor nu vad.
    Sunet nu a existat decat pentru cei ce aveau rezervate locurile din fata. Mai departe de primul rand ocupat de membri nu s-a auzit nimic si nu s-a vazut nimic.
    Practic a fost doar un eveniment de partid, dar ca sa justifice cheltuirea de multi bani publici au mimat ca invita si cetateni neafiliati partidului.

    Răspunde
  • Dacă omul face, cheltuie bani . Dacă nu face de ce nu a facut. Asa este omul nostru niciodată mulțumit. Era mai bine pe timpul celalalt cînd nu se vedea nimic.. !!!

    Răspunde
  • Lacrimile eroilor? Da! Insa lacrimi de supărare a însemnat ploaia de azi. Supărare pentru ca jertfa lor,azi pare a fi in zadar.Aproape tot este ruina in jur, fără să mai vorbim de oameni. Atâta supărare zace printre noi…
    Cinste celor care au organizat evenimentul. Păcat ca i-au umbrit fastul cu prezența celui care sfidează o țară întreaga!
    Ploaia a fost mesajul eroilor pentru noi drept mulțumire ca totusi nu sunt uitați!

    Eroii noștrii au plâns azi!

    Răspunde
  • A fost minunat! Gunoaiele se strâng şi rămâne frumosul. Dar nu am crezut că există oameni atât de răuvoitori. Vai de ei! Se „acresc în suc propriu”!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.