Iată de ce lucrările au avansat așa de greu


A trecut fix o lună și jumătate de când muncitorii de la Urbis Serv au intrat pe Aleea Sporturilor pentru a pregăti asfaltarea celei mai cerute străzi de către buzoieni.

După primele două tronsoane rezolvate (1 – între străzile Al. Marghiloman și Dorobanți, 2 între Dorobanți și Gârlași), ieri s-a finalizat și a 3-a bucată (între Gârlași și Penny).

Cele trei segmente adunate măsoară 600 de metri liniari de asfalt. Până la Sala Sporturilor ar mai fi încă 600 de metri, plus o bucată de 245 de metri între Sala Sporturilor și Bazinul Olimpic.

Cu siguranță că durata asfaltării întregii Alei a Sporturilor va depăși două luni.

Cauza (pre)lungirii lucrării nu aparține Urbis Serv, ci faptului că asfaltatorii au fost ținuți pe loc în principal de la cei de la gaze care au schimbat tot acum țevile de pe Aleea Sporturilor.

În plus, ultimele săptămâni au fost și ele ploioase, astfel că muncitorii au fost nevoiți să facă întreruperi dese.

Încet și pe Pompiliu Ștefu

Inclusiv pe Pompiliu Ștefu lucrările avansează încet, dar acolo altele sunt cauzele.

În primul rând a trebuit refăcut terasamentul – s-a săpat până la 80 de centimetri pe alocuri, întrucât sub asfalt muncitorii au găsit pietrele pe care s-a circulat pe această stradă cu o sută de ani în urmă!

În plus, acum asfaltatorii îi așteaptă pe furnizorii de utilități să-și îngroape cablurile în canalizații. Pompiliu Ștefu va fi a doua stradă din oraș după Calea Eroilor fără cabluri pe stâlpi.

Acum , pe strada slt pm I. Dumitrescu

Se asfaltează și în Dorobanți

De notat și că în aceste zile se asfaltează și strada slt (p.m.) Iulian Dumitrescu din cartierul Dorobanți II (250 metri între stăzile Gârlași, Dorobanți II și Dorobanți).

Anul trecut a fost rezolvată și strada alăturată slt (p.m.) Adrian Vizireanu.


Citește și: Iată ce le-a cerut Pantazi noilor polițiști. VIDEO. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

7 comentarii în “Iată de ce lucrările au avansat așa de greu

  • Dl. Auraș Tereacă, cu respectul cuvenit, vă întreb : în ce calitate … stabiliți Dvs. gradul de acoperire și corectitudine a asfaltărilor ( pe care le așteptăm cu toții ) ? Sunteți expert în gospodărie-comunal-locativă , aveți oarece CV în domeniu ? fiindcă nu vreau să intru în tagma celor care … șoptesc pe la colțuri !… N-ar fi fost mai … gazetărește să citați dintr-o convorbire cu cineva de-acolo, de la Urbis sau altcineva , o persoană publică AVIZATA ( întrucât sunt plătiți și din buzunarul nostru ) care să expună un punct de vedere STRICT PROFESIONAL și nu unul de … acoperire a incompetenței ? Stim cu toții că ” sunt probleme” , că uneori ” nici vremea nu ne mai ascultă ” , înțelegem multe și nevrute , dar parcă nici așa, să deveniți porta-vocea instituțiilor primăriei , fiindcă – nu-i așa ? , și știți și Dvs. mai abitir ca mine – politicienii vin , dar mai și … pleacă … N-ar fi mai profitabil să vă trageți … existența din admirația buzoienilor pe care i-ați suit pe frontispiciul site-ului Dvs. ? …

  • Domnule reporter sunteti cîrcotaș
    Nu au avansat greu ci chiar f repede. 1 saptamana de plombat pe str Martirilor vi se pare mult? 3 luni pe Al Sportului e mult? 2 luni pe P Stefu?
    Înțelegeți odată, astia din presă, ca sunt strazi mai complicate ca autostrăzile
    Păi ce? Ne jucam aici?

  • Macar acum au scuza cu vremea si lucrarile celor de la gaze care apropo, sunt terminate de multa vreme, erau terminate dinainte sa se apuce ei de tronsonul 2 de la Dorobanti la Garlasi.
    Dar cand s-au apucat pe tronsonul1 Marghiloman-Dorobanti nu aveau nici o scuza, acel tronson a durat peste o 1 luna, in conditiile in care lucrau o zi pe saptamana.
    Intre turnatul sensului 1 si turnatul sensului 2 era aproape sa treaca 2 saptamani… de soare si vreme frumoasa.

  • Se vor reface si trotuarele oare, ca sunt varza pe toata lungimea pe sensul Marghiloman Sala Sporturilor ba chiar de la Penny incolo lipseste cu desavarsire trotuarul, ca cei ce aveau terenuri acolo au ingradit pana in strada. Poate verifica si asta primaria si sa aplice sanctiuni si sa faca trotuar.
    O alta problema generata de asfaltare e ca nu au pus borduri, astfel incat acum pe tronsonul Marghiloman-Dorobanti si nu numai, masinile parcheaza pe spatiul verde si trotuare, ca bordura e inexistenta si au facilitat asta.

    Si inca o rugaminte pentru primarie, sa verifice si sa asigure iluminatul public pe Aleea Sporturilor, in special pe tronsolul Marghiloman-Dorobanti si Dorobanti-Garlasi… lipseste iluminatul public cu desavarsire ca nu functioneaza, e defect, noaptea risti sa ramai fara dinti, ca dupa ce sunt trotuarele varza e si intuneric complet, ca iluminatul public nu functioneaza. Sa verifice dupa ora 23 cineva sa vada cum este.

  • Probabil s-au terminat banii si se mimeaza asfaltarile, depasindu-se foarte mult termene rezonabile; in noiembrie se vor incepe probabil “asfaltari istorice sau furibunde”; intre timp aflam strategia de dezvoltare pentru urmatorii 100 de ani sau cum va deveni girla atractia Buzaului

  • Deși locuiesc în Centru aș vrea să semnalez celor în drept starea jalnică rău a trotuarelor de pe Bd. Republicii ( de la Gară spre Spitalul CFR și podul Brăilei ) cu osebire cel de pe partea magazinului Penny … Nu știu cum de nu-și rup picioarele locatarii caselor de pe acea parte…

  • Ritmul nu e rău. Însă …. la cât de mult e de munca în Buzău trebuie lucrat simultan în cel puțin 7-8 locuri, străzi, dacă nu chiar mai mult. Apoi când totul e ca în palma trebuie cel puțin 5 echipe care tot timpul sa lucreze pentru ca e mult mai greu sa menții și de stricat se va strica ba de îngheț ba de săpat aiurea ba de câte un aflat prost pus. Chiar pe A Marghiloman am văzut săpat și sunt convins ca nu se va aduce la stadiul anterior sapaturii. Păcat, arata și se mergea bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.