Iată de ce oamenii nu au dreptate! Abia atunci ar fi apărut victime

Majoritatea buzoienilor au criticat imediat după cutremurul de dinainte de ora 04.00 faptul că nu au primit  SMS de avertizare de la sistemul RO-ALERT.

La mijloc e vorba însă de o neînțelegere.

RO-ALERT nu emite astfel de mesaje în caz de cutremur. În primul rând pentru că nu există tehnologia și nici timpul necesar, apoi pentru că există riscul panicării populației și a apariției de victime.

Cutremurul de aseară nu a produs victime și nici pagube materiale, ceea ce s-ar fi putut întâmpla în cazul unui SMS cu câteva zeci de secunde înainte.

Lumea s-ar fi bulucit la lifturi ori la scări cu consecințe negative.

„În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)” – comunicat RO-ALERT

Sistemul RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Mesajele de avertizare vor fi trimise doar în situații extrem de grave care pot pune în pericol comunitățile. Spre exemplu, va fi utilizat Sistemul RO-ALERT în cazul avertizării meteorologice COD ROȘU de fenomene meteorologice periculoase, avertizării COD ROȘU de inundații pe cursuri de ape neîndiguite sau alte tipuri de situații de urgență.

De asemenea, vor fi emise mesaje de avertizare în cazul unor incidente CBRN (chimice, biologice, radiologice şi nucleare) în afara amplasamentelor, care pot avea urmări grave asupra populației.

1 comentarii în “Iată de ce oamenii nu au dreptate! Abia atunci ar fi apărut victime

  • Citesc stirile exact in sensul postarii si cam acest lucru l-am explicat si eu intr-un comentariu… bine punctat RB!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.