Iată-i pe cei opt medici care ajung azi la Mărgăriți (Beceni)
Caravana medicală „Sănătate pentru Buzău”, proiect inițiat de Adrian Robert Petre, Președintele interimar al Consiliului Județean Buzău, își continuă parcursul în sprijinul sănătății buzoienilor.
Sâmbătă, 26 iulie, caravana medicală multidisciplinară va ajunge în comuna Beceni, după ce anul acesta a debutat la Amaru, pe 21 iunie.

Pe lângă componenta medicală, caravana are și un rol educativ, încurajează oamenii să acorde atenție sănătății în mod proactiv. Prevenția și controalele periodice contribuie la menținerea unei vieți sănătoase, iar prin aceste acțiuni se dorește creșterea gradului de informare și de conștientizare cu privire la importanța monitorizării regulate a stării de sănătate.

„Prin această caravană, ne dorim să fim aproape de oameni, în mod concret. Este datoria noastră, ca administrație, să susținem inițiative care aduc sănătatea mai aproape de fiecare comunitate. Este un proiect în care cred profund și care răspunde unei nevoi reale de informare, prevenție și sprijin medical”, a declarat Adrian Robert Petre, președinte interimar al Consiliului Județean Buzău și inițiatorul acestui program.
Locuitorii din comuna Beceni și din satele învecinate sunt invitați să participe sâmbătă, 26 iulie, începând cu ora 9:00, în cabinetul medical din satul Mărgăriți, comuna Beceni.
Caravana aduce în sprijinul cetățenilor din mediul rural servicii medicale oferite de specialiști din diverse domenii.

La această ediție își oferă expertiza următorii medici:
Dr. Szabo Ștefania – chirurgie și ecografie abdomen
Dr. Drăgan Mihaela – medicină internă
Dr. Ispas Narcisa – pneumologie
Dr. Munteanu Diana – ecografie sân
Dr. Stănescu Apriliana – diabet și nutriție
Dr. Septar Nicoleta – ecografie
Dr. Muath Abuhmaid – cardiologie
Dr. Drăgoi Ionuț – medicină de familie
Acest efort comun nu ar fi fost posibil fără sprijinul Primăriei comunei Beceni și al primarului Burlacu Adrian, care s-au implicat activ în organizarea acestei acțiuni.
De asemenea, un rol esențial în buna desfășurare a caravanei îl au și partenerii implicați:
* Farmaciile Maxifarma, prin dna Oana Gheorghiu, farmacist doctorand și coordonator al rețelei
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău, reprezentată de Simona Anghel, director Centrul Medical Ovidius, care a pus la dispoziție laboratorul mobil Voluntarii – elevi ai Colegiului Național B.P. Hasdeu Buzău
Asistente medicale dedicate, fără de care aceste acțiuni nu ar fi posibile
Citește și:



… ăsta i-a copiat pe aur-iști!✌️
Cui să îi mulțumim? 🙂
Cat mai multe știri cu Robert! Cu el peste tot: l‐a Cochirleanca, la Saranga, la satul Dacic la gura teghii, la rusetu , cum salvează pisici din copaci, cum salvează răul Buzău de poluarea pensiunilor, cum salvează pădurea crâng, cum îl obligă pe Toma să nu se mai construiască blocuri cu doar case, cum ajută săracii! Robert președintele României!
De 3 zile comuna Beceni nu are apă. Am apelat aseara compania de apă si răaspunsul lor a fost că, prin acord cu domnul primar al localității, Compania de apa Buzau va livra apa in localitate de Duminica pana Miercuri, atat.
Azi dimineata, spre surprinderea mea, apa a inceput sa curga la robinet. Acum am si raspunsul!
Domnule Adrian Petre, Domnule Adrian Burlacu ?? Este normala o astfel de situatie? 3 zile din saptamana fara apa, inconditiile in care sunt cetateni in Beceni care locuiesc la bloc?
Dacă primarul votat de voi așa a cerut , ce vina au furnizorii? În plus, multumeste i domnului!
Bree buzoienilor..tot interimar pai asta nu raspunde legal.e o cacealma…romania tara interimatelor nu eu am fost primul domnul ciutacu! Apropo si ce mare smecherie se rezolva@….cu caravana asta pensionarul ala care bea cafea..are pensie cap sau a lucrat dup a pachet 1 ilie saracie a diminuat pensia si si ,, nici asta nu este a mea tot ciutacu deci ce rezolvati bree analize private stat idem pret..plus transport..decii multumim partidului sef interimar care se plimbaaa..mai nou ilie bolojan si anastasiu ..o ancheta dna sursa realitatea
o curiozitate, de ce le serveste cafea ? stateau prost cu tensiunea ?
Cine va fi implicata in acest proiect ?! Ghici ?!
Intrebare pentru cunoscatori
:::)))))