Iată în ce cartiere se vor face

„Pe acest teren viran peste 12 luni “va răsări” o grădiniță modernă! Astăzi am semnat procesul-verbal de predare a amplasamentului către constructor în prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar și ai Ministerului Educației Naționale. Va fi o grădiniță cu 3 grupe de preșcolari construită din fonduri guvernamentale ce va oferi condiții optime pentru copiii din cartierul Dorobanți”.
Anunțul a fost făcut de viceprimarul Ionuț Apostu. Terenul din imagine e învecinat cu Biserica Sf. Toma de pe str. Ion Caraion (între parcul Marghiloman și ultimele blocuri din cart. Dorobanți I).

Tot în municipiul Buzău se vor începe în acest an lucrările pentru construcția unei creșe. Și aici terenul este pregătit.

E vorba de locul pe care a funcționat cândva sediul Poliției Locale de pe strada Col. Buzoianu (intersecție cu Pompiliu Ștefu).
„Va costa 1,3 milioane de euro, fonduri europene. Capacitatea este de a găzdui 60 de copii. Va arăta precum în simularea de mai jos”, a precizat Luminița Colțeanu, șefa departamentului fonduri europene din Primăria Buzău.

Tot cu fonduri europene se va extinde și dota Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 de pe Aleea Parcului (în spatele Școlii nr. 15).
Investiția va însuma tot 1,3 milioane de euro.
Primăria Buzău mai are în plan să realizeze în următorii doi ani alte două grădinițe.
Una în imobilul Școlii nr. 6 (după comasarea prin absorbție de către Școala nr. 16) și una în Zona Industrială.
Un important agent economic va pune la dispoziția primăriei un teren, astfel încât la grădinița de acolo muncitorii din Zona Industrială să-și poată lăsa copiii dimineața și să-i ia la plecarea de la serviciu.
Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Locuri de munca la stat nu se creaza sa avem servicii sigure