Iată lista judecătorilor și procurorilor buzoieni care au semnat împotriva modificării legilor justiției

Sunt informații publicate în această după-amiază de presa centrală.

1.700 dintre cei peste 9.000 de magistrați din România (6.500 de judecători și 2.900 de procurori) au semnat până la această oră memoriul adresat premierului Mihai Tudose și ministrului Justiției, Tudorel Toader, prin care se cere retragerea proiectului de modificare a legilor justiției.

Pentru a semna magistrații trebuie să trimită un email către colegii din țară care contabilizează aceste semnături.

„E opțiunea fiecăruia dacă semnează sau nu. Eu, ca președinte al Judecătoriei, a trebuit doar să-i informez pe colegii mei că au această posibilitate de a semna. Se trimite un mail către cele două judecătoare care le contabilizează , două doamne de la Curtea de Apel Craiova respectiv Tribunalul Brașov. Nu știu exact câți au semnat de la Buzău, procedura e în desfășurare, unii au fost în procese și nu au avut încă timp s-o facă”, ne-a declarat Leontin Drăgulescu, președintele Judecătoriei Buzău.

Din tabelul publicat de presa centrală se poate observa că la Buzău par să existe opinii divergente, între judecătorii de la Judecătoria Buzău și cei de la Tribunal. La fel și între procurorii parchetelor de pe lângă Judecătorie respectiv Tribunal. La Tribunalul Buzău s-au strâns până acum doar două semnături din 31, în timp ce la PT Buzău n-a semnat niciun procuror.

Trebuie precizat că procedura e încă în desfășurare și că dacă azi-dimineață semnaseră 1000 de magistrați din toată țara, după-amiază se ajunsese la 1700.


Judecătoria Buzău: 12 din 20

  1. Stefan Dobre, judecător, Judecătoria Buzău
  2. Burlacu Mirela Adriana, judecător, Judecatoria Buzau
  3. Dragulescu Leontin, judecător, Judecatoria Buzau
  4. Deaconu Delia Alexandra, judecător, Judecatoria Buzau
  5. Chiriac Florentina, judecător, Judecatoria Buzau
  6. Margarit Simona, judecător, Judecatoria Buzau
  7. Gradina Silviu, judecător, Judecatoria Buzau
  8. Gurita Manole Rodica, judecător, Judecatoria Buzau
  9. Uta Marcela, judecător, Judecatoria Buzau
  10. Manciu Ovidiu, judecător, Judecatoria Buzau
  11. Paun Felicia Nicoleta, judecător, Judecatoria Buzau
  12. Gurita Manole Daniel, judecator, Judecatoria Buzau

Tribunalul Buzău: 2 din 31 

  1. Iana Ovidiu, judecător Tribunalul Buzau
  2. Vlad Elena Cristina, judecător Tribunalul Buzău

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău: 11 din 12

  1. Dragoș Daniel Tatu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău
  2. Adina Octavia Tatu, procuror, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău
  3. Duţoiu Gheorghe, procuror, PJ Buzău
    1394. Roşu Cristina, procuror, PJ Buzău
    1395. Marcolea George, procuror, PJ Buzău
    1396. Oprea Veronica Nicoleta, procuror, PJ Buzău
    1397. Dumitrache Cornelia, procuror, PJ Buzău
    1398. Arion Florin Lucian, procuror, PJ Buzău
    1399. Androne Larisa Mihaela, procuror, PJ Buzău
    1401. Ungureanu Daniel Florin, procuror, PJ Buzău
    1402. Roman Carmen Gina, procuror, PJ Buzău

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău: 0 din 12


Semnatarii memoriului atrag atenția că “nu se mai poate accepta întoarcerea în timp, la reglementări legislative existente anterior anului 1989, prin readucerea justiției sub control politic și lărgirea nepermisă a atribuțiilor ministrului Justiției”.

loading...

2 comentarii la „Iată lista judecătorilor și procurorilor buzoieni care au semnat împotriva modificării legilor justiției

  • Rușine, domnilor „magistrați”! Modificările propuse de Tudorel Toader sunt abia un început de reformare a actualului instrument politico-mafiot de mimare a luptei anticorupție care este justiția română. Separarea carierelor, o inspecție judiciară scoasă din CSM sau desființarea CSM -ului, legea răspunderii magistraților, vechime minimală pentru promovarea în eșaloanele superioare, sunt elemente fără de care nu vom avea niciodată o justiție, măcar cât de cât egală pentru toți, independentă, echidistantă și, mai ales, performantă, profesionistă. Ce se întâmplă acum miroase a hazna, nu a justiție, treziți-vă singuri, să nu vă trezească poporul cu toporul!

  • -Doresc ca ministrul justiției să fie lăsat în pace să -şi facă datoria , să formuleze legi noi pentru judecători şi procurori , fiecare dintre ei să răspundă pentru deciziile luate în soluționarea proceselor pe care le au de instrumentat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.