Iată pe ce străzi s-a turnat azi asfalt pentru prima dată

Azi, str. Siriului

Expresia „marea asfaltare” a fost inventată de presa locală pentru fostul primar C-tin Boșcodeală.

Numai că „marea asfaltare” anunțată cu mare pompă în campania electorală din 2012 (dar și după) s-a dovedit – din păcate – un bluf.

Așa că buzoienii trebuie să se mulțumească – abia în 2018 – cu „marea asfaltare a străzilor de pământ”.

Doar că de data asta altul e șeful din Palatul Comunal, iar acum nu doar se promite ci se și face.

Astăzi au fost asfaltate, după numeroase amânări cauzate de ploaie, primele două străzi din întreg lotul de 43.

E vorba de două străduțe – Siriului (capăt Simileasca) și Cărămidari (sub podul peste strada Transilvaniei).

Tot azi s-a turnat asfalt și pe trotuarele de pe strada Cercului (vezi foto alăturat).

Zilele viitoare se va asfalta carosabilul de pe strada Cercului și de pe strada Cimbrului, campania urmând să continue în acest an pe străzile de pământ până la venirea frigului.

În paralel, în oraș se lucrează la asfaltarea altor străzi mai mari (Aleea Sporturilor și Pompiliu Ștefu), plus Dorobanți II (din cartierul cu același nume).

Campania de asfaltări din oraș se va intensifica zilele următoare după ce mâine/pomâine se va inaugura noua stație de asfalt a Urbis Serv.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Șoferul microbuzului a mers la spital la fiecare accidentat CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii în “Iată pe ce străzi s-a turnat azi asfalt pentru prima dată

  • Arata ca se poate dom primar ,da ce poti si o sa primesti inzecit,ca de oameni din astia avem nevoie ,nu destia care s-au perindat la primarie numai pentru interesul lor.Acum dc, se poate si pana acum nu? se baga cineva ?sa raspunda

  • Așa cum am așteptat ani de zile „marea asfaltare” ,nu cred că e un capăt de țară dacă am mai avea răbdare câteva luni .Eu știu că e greu ,dar nu imposibil .Bine că totuși ni s-a promis .Hai să mai așteptăm ,să vedem ce se întâmplă .Nu se poate face bătând din palme .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.