Iată unde se va ține în acest an. Toma: „Am obținut acceptul doamnei prefect”

Locație mutată în anul Centenarului a tradiționalei parade de 1 decembrie de la Buzău.

„Am rugat-o pe doamna prefect, și am obținut încuviințarea dânsei, ca în acest an să ținem parada pe Calea Eroilor. Știți că are loc acea depunere de coroane, cred că e mai normal să depunem acele flori chiar în locul în care sunt înhumați eroii noștri, la Cimitirul Eroilor. Una e la acel monument de lângă Prefectura, alta e s-o facem unde trebuie, exact acolo unde sunt îngropați cei peste șapte mii de eroi buzoieni. E un semn de respect pentru ei, sper să am susținerea buzoienilor în acest demers”, a anunțat C-tin Toma.

Primarul a precizat că în anii următori se va decide de către Prefectură dacă ceremonia se va mai desfășura pe Calea Eroilor (inaugurată, după modernizare în acest an de Ziua Eroilor) sau va reveni pe Bd. N. Bălcescu.

După ceremonie va urma ca de obicei în Parcul Crâng fasolea cu ciolan, iar apoi un spectacol cu muzică populară pe scena amplasată în fața Primăriei Buzău, prilej cu care se va aprinde iluminatul festiv în oraș și se va deschide târgul de Crăciun.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: Primul pas pentru începerea unui proiect important. Al doilea după Calea EroilorCLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

9 comentarii în “Iată unde se va ține în acest an. Toma: „Am obținut acceptul doamnei prefect”

  • Anul asta CJ i-a dat contractul lui Vlase de pe insulita, care facea scandal cand s-a luat decizia de intrare cu masina in parc dupa program, doar pentru aprovizionare si evenimente de seara.
    Se pare ca Maruntis a pierdut teren in cadrul reorganizarii grupului de putere locala. Dar nu e problema, ca gasca MApN e tot aia, aia nu se schimba pana cand nu ies la pensie.

    Cumva cred ca a fost un mesaj al lui Emanoil pentru primar… sa inceteze sa mai ia decizii care nu le convin oamenilor lui. Un fel de oficializare a faptului ca Vlase e vasalul lordului Emanoil.

  • Din respect pentru democrație când trece jandarmeria sa ne întoarcem cu spatele la defilare. Poate afla și ei ca suntem în Uniunea Europeana.

  • Sincer, aici este vorba doar de vanitatea lui Toma! Să blochezi intrarea în oraș doar de dragul unor mărșăluieli comuniste este o lipsă de respect totală! Pe bulevardul Bălcescu, nu era nicio problemă! Nu deranja traficul auto care oricum e redus într-o zi nelucrătoare, lumea mai căscă gura, era altă treabă.

  • Daca ar fi să întoarcem spatele, cel mai potrivit ,ar fi s-o facem politicienilor din tribuna oficială! Jandarmii executa ordinele primite de la ,, iubiții conducatori”!Mai fac și lucruri bune atunci când li se ordonă.

  • Sa mute parada la Tintesti!!

  • DA….CATRE POLITICIENI CU SPATELE…JANDARMII NU AU NICI O VINA…

  • Nici minte …..

  • unii sunt chiar dobitoci, prin postarile lor…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.