Idee: n-ar fi bine ca noul club sportiv al primăriei să se numească Gloria sau SCM Gloria Buzău ?
E deocamdată sub titlul de zvon. Însă, conform, informațiilor reporterului buzoienii.ro există discuția în cadrul Primăriei Buzău ca numele noului club al municipalității să fie Gloria Buzău sau SCM Gloria Buzău.
Intenția este ca în acest fel noul club să dea și o lovitură de imagine, recuperând astfel unul din cele mai importante branduri ale Buzăului.
Subsemnatul consideră această intenție ca una foarte bună și îi adresează felicitări acelui necunoscut, deocamdată, care a avut-o.
E drept, componenții echipelor de rugby (Stejarul) și de handbal feminin (HM Buzău) ar putea strâmba din nas la numele de Gloria, însă până la urma ar accepta, mai importantă decât numele fiind alocarea unei sume cu care să poată fi atacată promovarea în prima ligă.
Rămâne de văzut în ce măsură zvonul se va transforma în realitate, iar intenția va fi dusă la îndeplinire. Pentru ca o entitate sportivă nouă să primească o anumită titulatură e nevoie de o cerere la Ministerul Justiției de rezervare de nume.
Funcționarii compartimentului respectiv din minister stabilesc în ce măsură un nume este sau nu disponibil.
Momentan, titulatura simplă, Gloria Buzău, aparține defunctului club de fotbal intrat în faliment.
Cu ceva vreme în urmă, omul de afaceri Ionel Turturică, președinte al FC Buzău, a anunțat că are intenția de a cumpăra brandul, sigla și palmaresul Gloriei Buzău, însă a apreciat ca prohibitiv prețul cerut: 2 miliarde de lei vechi.
„Da, am această intenție. E păcat ca brandul Gloria Buzău să dispară. Eu am ținut cu această echipă și am zis că să încerc să fac ceva dacă pot. M-am adresat domnului Vartan Roșioru, lichidatorul de la Gloria Buzău, pentru a prelua sigla și palmaresul. Însă, mi s-au cerut 2 miliarde de lei vechi, o sumă exorbitantă pentru mine, care m-a făcut să renunț. Aș fi fost dispus să plătesc patru, cinci sute de milioane maximum. Și mesajele de la meciul de aseară, „noi suntem urmașii Gloriei”, au fost afișate în nota aceasta de a-l îndupleca pe Vartan Roșioru să ceară mai puțin. Dar îl înțeleg și pe al. Are un comision de 8% din ceea ce se recuperează de la Gloria, omul vrea să câștige cât mai mulți bani”, a spus Turturică.