„Îmi cer scuze, dar Dunel m-a jignit și nici nu este un atlet”. Iată comunicatul lui Roșioru
După ce a fost la un pas de a se încăiera cu Alexandru Dunel de la PSD, în urma unor insulte reciproce, Silviu Roșioru a emis un comunicat de presă prin care a dorit să-și ceară scuze buzoienilor, dar și lui Dunel.
Spunem că a încercat pentru că, în privința lui Dunel cel puțin, nu știm dacă a și reușit.
Asta pentru că dincolo de scuze, Roșioru a mai inserat în text niște înțepături: „D-nul Dunel nu este nici pe departe un atlet al limbii române”, „acest cetățean chiar m-a jignit public”.
Dar, iată integral comunicatul trimis de Roșioru, redacției noastre:
„Am observat că, în ultimele zile, persoana mea a făcut subiectul unor materiale de presă, motiv pentru care mă văd obligat să fac câteva precizări. Mai întâi, doresc să arăt că întâmplarea de la finalul ședinței „de îndată”a consiliului local municipal, a fost efectul unei provocări care l-a avut drept inițiator pe consilierul PSD Alexandru Dunel, cel care, în timp ce exprimam câteva opinii, în calitate de ales local, a simțit nevoia să mă întrerupă pe un ton superior, spunându-mi „Măi Silviu, hai să terminăm odată, că este pierdere de timp.„
Deși am observat că mi s-a adresat la persoana întâi, replica mea (poate neadecvată momentului și locului) la persoana a treia nu s-a vrut a fi o jignire ci o exprimare mai plastică a faptului că d-nul Dunel, de-a lungul mandatelor de ales local și viceprimar s-a „distins” printr-o muțenie „asurzitoare” și ridicări de mâini mecanice, fapt ce m-a făcut să-i replic „E o pierdere de timp pentru dvs., și așa veniți aici ca o plantă.„
Probabil, pentru că nu a ințeles mesajul, a continuat pe același ton golănesc „Băi, nu îți e rusine să mă faci plantă?!” Tonul și nervozitatea lui m-au făcut să-i replic și a doua oară, în speranța că va înțelege ce vreau să îi transmit „Nu, pentru că asta ești, o plantă!” însă, fără a avea intenția să îl jignesc, scopul meu era să scurtăm acel dialog neprincipial și fără rost. Într-o țară și o instituție democratică, în care aleșii locali nu sunt niște sectanți care să înalțe incantații unui guru, sunt obligați, prin votul de încredere acordat de către comunitate, să dezbată liber și să se exprime în numele cetățenilor, pentru a fi siguri ca rezultatul votului consilierilor produce cele mai bune efecte pentru comunitate. În loc să se calmeze, d-nul Dunel a escaladat conflictul și a strigat : „Da, bine! Daca eu sunt plantă, tu ești un analfabet!„
Trecând peste faptul că d-nul Dunel nu este, nici pe departe, un „atlet” al limbii romane, ci dimpotrivă, știind și cunoscând aparițiile sale publice prin care a arătat că în gimnaziu gramatica limbii române nu a fost materia lui preferată, este de observat faptul că acest cetățean chiar m-a jignit public.
Cu siguranță nici reacția mea ulterioară, după terminarea ședinței publice, nu a fost cea cuvenită, și anume de a-i adresa cuvinte care nu trebuiau spuse, fapt pentru care regret că am dat frâu liber unei tensiuni nervoase într-o instituție în care aleșii locali ar trebui să aibă schimburi benefice de idei, discuții libere și luări de poziție, atât pentru modernizarea orașului cât și pentru ridicarea nivelului de trai al buzoienilor.
Din acest motiv, îmi cer scuze față de cetățenii orașului nostru, față de oamenii care m-au ales, dar și celor care au fost nevoiți să asiste la aceste întâmplări nefericite pentru mine.
Socotesc că este obligația mea morală să-mi cer iertare publică și față de d-nul Dunel și să-i asigur pe buzoieni că astfel de evenimente nu vor mai avea niciodată loc. Am candidat pentru acest mandat de consilier pentru a fi un sprijin pentru cetățenii mei și nu pentru a deveni subiect negativ de presă.
Cu speranța că oamenii vor pricepe corect ceea ce vreau să transmit, închei prin a-mi lua angajamentul ca lucrurile pe care le-am promis buzoienilor să fie duse la bun sfârșit, indiferent de câte piedici îmi vor fi puse în cale și indiferent de interesele unora sau altora.
Cu stimă și aleasă considerație,
Consilier municipal PSRO
Silviu ROȘIORU
Doamne ajută!”
un rahat pe care cu totii il meritam ! asta este mesajul acestui ciumpalac cacacios …
Cine este Rosioru? ce stie sa faca? Au ajuns toti ciumpalacii mult prea sus si le dauneaza? Asa ne trebuie daca am promovat imaginea unora care nu merita! Va aduceti aminte cand majoritatea copiilor de liceu, intrebati ce vor sa se faca , au raspuns ,,Gigi Becali ” si ,,Monica Columbeanu”….Asta am semanat asta culegem…
Ciumpalac sau nu, e singurul care are curaj sa deschida gura in atatia ani de asuprire psd-ista. Felicitari!