UPDATE – ora 11.30: Vești mai bune. Închis total înspre Slobozia, cu restricții înspre Ploiești, Brăila și Brașov.

UPDATE:

Iată cum se circulă la ora 11.30 pe drumurile naționale din județul Buzău.

S-a închis total, indiferent de tonaj, drumul de la Costești înspre Slobozia (DN2C).

DN1B Buzău – Ploiești: restricție pentru vehiculele mai mari de 7,5 tone.

DN2B Buzău – Brăila restricție de 3,5 tone. Așadar, mai pot circula doar autoturismele și dubele.

 S-a instituit o restricție de tonaj de 7,5 tone inclusiv de la Buzău înspre Brașov pe DN 10.

Restricție totală există și de la Rm. Sărat înspre balta Albă pe DN22.

De notat că deocamdată se circulă fără restricții pe cel mai important drum din județ DN2E85 atât înspre București cât și înspre Focșani.  

Până acum nu s-a anunțat închiderea niciunui drum județean. Se circulă însă în condiții de iarnă.

Conform informațiilor meteo ninsoarea ar urma să înceteze după ora 20.00. Codul portocaliu expiră la ora 15.00, iar cel galben la ora 20.00.

Energie electrică

Conform informării distribuitorului de energie electrică nu au fost înregistrate localități nealimentate cu energie electrică.

Niciun caz de urgență până acum

INFORMARE ISU: În urma monitorizării situației operative, până acum nu s-au înregistrat evenimente potențial generatoare de situații de urgență.

Reamintim măsurile luate de autorități încă de ieri:

– din 36 de gravide aflate în ultimul trimestru de sarcină sau care figurează în evidențe ca având sarcini cu risc, 4 au acceptat să fie transportate și internate la Maternitatea Buzău ;

– din 80 de pacienți dializați din mediul rural, 46 au fost transportați și internați la Spitalul Județean de Urgență Buzău, 17 au fost cazați la rude din oraș, 16 au refuzat internarea, iar o persoană nu a fost găsită la domiciliu;

– din 75 de pacienți dependenți de oxigen, 2 au acceptat să fie transportați și internați la SJU Buzău.

La această oră în județul Buzău ninge abundent și se înregistrează intensificări susținute ale vântului, cu rafale de 50…60 km/h, temporar 60…70 km/h.

Citește și articolul: Neagu n-a fost degeaba acolo. Buzăul se înfrățește cu „Ținutul Podgoriilor” din Spania

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.