În atenția șoferilor! Modificări importante în centrul orașului. Iată care sunt acestea

UPDATE:
Măsura anunțată încă de ieri de site-ul buzoienii.ro va intra în vigoare cu începere de miercuri 17 mai. iată comunicatul oficial al Primăriei Buzău:

Prin decizia Comisiei de securitate rutieră a municipiului Buzău, întrunită în data de 10.05.2017, Primăria municipiului Buzău aduce la cunoștință aplicarea din data de 17.05.2017 a unor măsuri privind fluidizarea circulației rutiere în zona centrală a municipiului Buzău, după cum urmează:

  •  instalarea pe scuarul de pe Aleea Trandafirilor la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu a unei instalații semaforizate, pentru a se efectua virajul la stânga dinspre Aleea Trandafirilor către Primărie, cu corelarea celorlalte relații;

  • modificarea priorității de circulație a autovehiculelor în intersecția străzii Tudor Vladimirescu cu b-dul Bălcescu, adică ”Drum cu prioritate” pe b-dul Bălcescu  dinspre intersecția cu bdul Unirii către Palatul Comunal, respectiv pierderea priorității autovehiculelor  care circulă dinspre Hotel Pietroasa către Primărie;


Șoferii care au circulat astăzi dinspre Aleea Trandafirilor înspre Piața Dacia au remarcat cu siguranță apariția unui nou semafor în intersecția de la fosta florărie Codlea. Acesta este deocamdată pe galben intermitent, dar în următoarele ore va fi pus în funcțiune. Trama stradală din zonă urmează a se modifica după cum urmează:

1) Șoferii care vin dinspre piață înspre platou pe Aleea Trandafirilor vor avea voie să vireze inclusiv stânga. Indicatorul „interzis virajul la stânga” va fi ridicat, iar șoferii care vor dori să vireze stânga vor trebui să aștepte verde de la semafor.  

2) Modificare importantă și la intersecția dintre Bd. N. Bălcescu și strada T. Vladimirescu (zona băncii Raiffeisen, sediu PNL, Serviciul taxe și Impozite – Primăria Buzău).

Nu vor mai avea prioritate de trecere șoferii care circulă dinspre strada T. Vladimirescu, ci aceia care ajung în intersecție dinspre Bd. N. Bălcescu.

În acest fel se încearcă limitarea blocajelor care apar pe porțiunea dintre Poștă, Tribunal și Hotel Coroana. 

Deocamdată, deși s-a luat în discuție la Comisia Rutieră și această propunere, nu s-a decis asupra desființării unor treceri de pietoni în zonă. 

Auraș Tereacă

loading...
   Send article as PDF   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.