În doi ani am rămas fără amândoi!

Se aveau ca frații, erau cel mai adesea văzuți împreună.

Amândoi au lucrat pentru echipa buzoiană de handbal. Antrenori în scripte, dar făceau de toate, orice era nevoie la echipă.

Probabil singura fotografie de presă, cu Romeo Ilie fără șapcă!

Din păcate, în doi ani și jumătate sportul buzoian i-a pierdut pe amândoi.

Ștefan Miloș s-a prăpădit rapid. Dimineața s-a prezentat la spital, în iulie 2020, după ce a acuzat o răceală. Era perioada cu covidul, a fost cazat la cort. Starea i s-a depreciat rapid, după-amiază a fost intubat, seara a murit!
Romeo Ilie s-a prăpădit azi, după ce a fost chinuit de un cancer la pancreas. În ultimii ani (mai exact de la reînființarea echipei), conducerea clubului l-a rugat în mai multe rânduri să preia echipa ca antrenor principal. Romeo Ilie a refuzat de fiecare dată, ”îmi pare rău, problemele de sănătate nu-mi dau voie, accept cel mult ca secund, n-aș putea fi prezent zi de zi cu echipa”.

Dispariția celor doi e tristă, dureroasă, dar și îngrijorătoare. Oare cine va mai avea grijă de echipa asta, punând atât de mult suflet, și pe viitor ? Mai ales că sunt unii care, de pe acum, cer desființarea ei „pentru că se cheltuie, inutil, prea mulți bani”.

Citește și:

loading...

2 comentarii la „În doi ani am rămas fără amândoi!

  • Rămas bun unor CAMPIONI AI BUNULUI SIMT și ai handbalului buzoian ! Un adevărat exemplu pentru lumea sportului local …

    Răspunde
  • Respect și recunoștință celor 2 fondatori ai actualei echipe!
    Ei au ținut în viață handbalul feminin la Buzău! Adevărați profesioniști!
    Actualii șefi, mulți, nu doar 2 cum erau ei, vor pleca la prima reducere de buget!
    Ăștia sunt mercenari, nu oameni cu suflet!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.