Inaugurarea autostrăzii Mizil – Buzău, blocată de supervizor

Luni se deschide lotul 1 din Ploiești – Mizil, nu și lotul 2 Mizil – Buzău.

Firma care supervizează lucrările nu și-a dat acceptul pentru lotul 2, motivând probleme/neconformități în principal la podul peste A7 dintre Mizil – Amaru, indicate fiind în mod particular sudurile dintre grinzile podului.


Firma Trace, care execută acest pod, a adus în ajutor o firmă specializată din Galați, SC Nedistructiv SRL, specializată în controlul calitativ al sudurilor.


Firma din Galați a început ieri controlul sudurilor, dar avizul cerut (și care va fi prezentat supervizorului) ar urma să fie emis abia anul viitor.

Din păcate pentru șoferi lotul 2 Mizil – Buzău nu va fi inaugurat mâine, împreună cu lotul 1 Ploiești – Mizil.

Supervizor pentru lotul 2 (executant Coni- Trace), ca și pentru lotul 1 (Pizzarotti – Retter) și chiar lotul 3 (Nurol) e firma SC TECNIC CONSULTING ENGINEERING ROMANIA SRL, firmă deținută conform listafirme.ro de Stratan Dan Iulian:


Între frustrare și înțelegere

Majoritatea șoferilor sunt nemulțumiți de faptul că lotul 2 nu se deschide înainte de Crăciun, mai ales că ministrul Sorin Grindeanu a promis acest lucru.

În plus, oamenii suspicionează că la mijloc e ceva necurat, întrucât comunicatorii CNAIR se bâlbâie când sunt întrebați de ce nu se deschide și lotul 2 împreună cu lotul 1.

Există suspiciunea că șefii CNAIR ar dori să-i penalizeze pe bulgarii de la Trace. Amendă pentru întârziere și certificat negativ ca să nu mai participe și la alte licitații în România

Există și o minoritate a șoferilor care e de acord cu amânarea, „să deschidă când va fi totul gata, ce mai contează 3-4 luni”.

Citește și:

loading...

22 de comentarii la „Inaugurarea autostrăzii Mizil – Buzău, blocată de supervizor

  • ….penelistii și pesedistii , acești tiktokeri ai zilelor noastre (atenție
    – pe filieră ho-ha-nes) continuă să -si dea la gioale reciproc!….

    Răspunde
  • Cum sa inauguram un pod care nu este sudat corect la structura ???? Sunteti inconstienti ??? Ce treaba are politicul? Daca se crapa peste 1 an ce facem ?

    Răspunde
    • Dacă nu crapă în 30 de zile, restul nu mai contează. Sudurile trebuie sa susțină armatura și betonul turnat. După întărirea acestuia, nu mai este nevoie de acele suduri.

      Răspunde
        • Sudori adunați din cârciumi și materiale de proasta calitate .
          Să vedeți ce aparate de sudura sunt in majoritatea șantierelor va apuca plânsul .
          Cele mai ieftine posibil și cu performante minime .
          O sudura de calitate are nevoie de : sudor calificat , materiale de super calitate și aparat de asemeni super performant .
          Nu poți face sudura de aceiași calitate cu transformator făcut în garaj cum poți face cu un aparat kemppi , telwin ,fronius sau altele de genul.

          Răspunde
          • Nu înțelegi că nu sunt grinzi DELOC, ce sa sudezi????

            Răspunde
        • Si daca cedeaza la turnare ? Aveti idee ce s.ar intampla si care ar fi costurile ? Sa refaci un pod, ? daca rondul de la Spataru costa 2 miioane euro

          Răspunde
        • era pt Geronimo. scoala de sudura din bz a fost facuta praf de niste idioti… acum toti se pricep sa sudeze …

          Răspunde
      • geronimo, esti in eroare … betonul e ‘beton’ .. nu ? nu e suficient sa sudezi un gard si sa torni o alee de beton ca sa intelegi cum functioneaza chestiile astea …

        Răspunde
    • Este o prosteala, nu exista inca. Ce sa sudezi prost???? NU EXISTA astăzi.

      Răspunde
    • nu-i o problema ca nu se inaugureaza. E o problema ca politrucii au iesit si au anuntat victoriosi inaugurarea, sa se laude cu asta. Sa vina acum tot aia sa spuna ca au mintit, au curaj?
      PS daca se crapa peste un an facem ca la podul de la Braila, inaugurat de asemenea cu mare fast, simplu !

      Răspunde
      • Podul de la Brăila n-are nimic.
        S-a vălurit asfaltul pentru că sute de camioane incarcate cu piatră de carieră peste limita admisă circulau vara la peste 40 de grade pe pod.
        Deci, nu podul are o problemă, ci statul că nu controlează tonajul camioanelor.

        Răspunde
  • Cum iti poti da Tu CA parerea domnule ziarist ai expertiza in acesta domeniu (am uitat suntem Romani si ne pricem la toate). Daca nu Este siguranta omul asta despre care Tu scrii va plati pentru tot!!!
    Treci la tigaie
    Craciun fericit
    Mai bine inchisa Pana la primavara decat deschisa acum

    Răspunde
  • Câte lupte sau dus cu acești bulgari si cu cei de la Cnair ca să înțeleagă că lucrarea nu e conformă. Chiar merita certificat negativ , nu și cei de la firma Coni . Sa nu le mai dwa nici o lucrare niciunde.

    Răspunde
  • Termenul din lege este recepție nu inaugurare!
    Grindeanu nu a terminat facultatea de construcții, nu a proiectat vreun drum sau pod în viața lui. E numit ministru pe baza relațiilor pe care le are în partid.

    Răspunde
  • Decat sa dea drumu la trafic si sa cada cu tot cu vreo 2 autocare pline si cine stie cate masini mici , doar sa satisfaca niste traseisti politici escroci, mai bine deschideti in primavara sau cand se decid constructorii sa faca treaba ca lumea. Nu buleala topic rromaneasca…

    Răspunde
    • Sunteti în eroare. Acel pod care nu e inca gata e peste A7. Se pune problema să se dea in trafic autostrada nu podul peste ea. Deci, n-are cine să cadă…

      Răspunde
  • Dacă te interesezi temeinic, reportere, vei afla, spre surprinderea ta, că sunt probleme la podul de la Brăila.
    Și, la fel că în manele, „toate pleacă de la bani”. 😉

    Răspunde
  • Mai știe cineva ceva despre ce se mai întâmplă la acest pod și la celelalte de pe ciotul de A7 rămas „muzeu”? Mai este vreo speranță să circulăm anul ăsta, civilizat, pe această autostradă, măcar de la București/Ploiești până dincolo de Focșani? Nu prea, ai?!

    Răspunde
  • Mă întrebam, la „megapodul” A7 de peste Buzău, oare când s-or mai lua de treabă? Că au trecut și mama Sărbătorilor de Iarnă, au rămas doar cu cele de pe stil vechi, dar nu se aplică… Ori s-au terminat banii, ca și cei pentru pensiile ălor bătrâni și s-a fâsâit totul…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.