Încă un drum din Buzău stricat de Compania de Apă. Pe o bandă nu mai circulă nimeni. Iată unde se întâmplă și ce ar trebui să facă primăria Buzău

E un exemplu tipic al modului în care se strică străzile din Buzău, deși în prealabil au fost asfaltate.

Deunăzi, fostul primar C-tin Boșcodeală se lăuda că în mandatul său a fost asfaltată Aleea Industriilor.

Numai că, azi, pe una din cele două benzi, pe sensul către Drăgaică dinspre Zona Industrială, nu mai circulă acum aproape nimeni.


Așa cum se poate observa din fotografii, de la un capăt la altul al străzii, există un culoar la care s-a intervenit.

Asfaltul bun a fost îndepărtat pentru a se schimba o țeavă din subsol. Evident, lucrarea s-a executat modest, stratul suport s-a lăsat în timp, și o dată cu el și asfaltul.

Citește și articolul: Iată cine este ultimul fin al familiei Boșcodeală. Ieri au avut loc botezul și petrecerea (click AICI)

Astfel că acest culoar e acum mai jos decât restul carosabilului, iar șoferii folosesc doar prima bandă pentru a-și proteja mașinile.

O situație similară se întâlnește pe Frăsinet, acolo unde de asemenea Compania de Apă a săpat pentru a introduce o țeavă.

Astfel de situații s-au repetat în ultimii ani în Buzău, atât pe carosabil cât și pe trotuar, din cauza toleranței angajaților Primăriei. În orice țară civilizată din vestul Europei, atunci când o societate de utilități „strică” strada, aceasta e obligată mai apoi să asfalteze pe întreaga lățime și nu doar pe culoarul unde s-au făcut săpăturile. În plus, lucrarea trebuie să aibă garanție, așa încât dacă asfaltul se lasă, aceeași firmă să fie obligată a interveni.

Citește și articolul: Invazie de autobuze. Iată câte vor mai fi introduse de miercuri pe traseu și câte se vor mai cumpăra până la sfârșitul anului

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „Încă un drum din Buzău stricat de Compania de Apă. Pe o bandă nu mai circulă nimeni. Iată unde se întâmplă și ce ar trebui să facă primăria Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.