Încă un loc din oraș unde locatarii cer intervenția primăriei

Se înmulțesc solicitările buzoienilor de la bloc (adresate primăriei) de înființare a parcărilor rezidențiale.

După Micro XIV (Aleea Leagănului), primarului i-a scris și un locatar din Micro V (Aleea Flamurei).



Locatarul din Micro V susține că din pricina numărului mare de mașini apar „certuri frecvente”, iar „vinerea trecută s-a chemat poliția pentru a media un conflict între riverani”.



Buzoienii care au doar o mașină de familie au început să-și dorească înființarea de parcări rezidențiale în zona lor.

Parcările rezidențiale îi avantajează pe cei care care au o singură mașină, știut fiiind că există și locatari din unele apartamente care dețin mai multe autoturisme.

Prin înființarea parcărilor rezidențiale, marea majoritate a familiilor primește – în mod oficial – un loc, reducându-se în acest fel certurile dintre locatari.


Apoi, prețul, 120 de lei pe an, adică doar 0,3 lei/zi, e unul convenabil.

Prin înființarea parcărilor rezidențiale, cu excepția câtorva zone cu probleme din Unirii Sud, se poate ajunge în timp și la reducerea numărului de autoturisme, întrucât cei cu mașina a doua, a trei etc. sunt nevoiți să găsească alte soluții. În plus, în acest fel, precum în orașele din vestul Europei, buzoienii încep să se întrebe dacă au loc de parcare înainte de achiziția unui nou autoturism.

Citește și:

loading...

11 comentarii la „Încă un loc din oraș unde locatarii cer intervenția primăriei

  • Acolo poate nu e loc, dar in restul Micro V din cauza lui Toma nu avem loc. Aveam toti pana sa faca parcarile cu plata, erau locuri un pic mai multe decat numarul de masini. Acum nu mai sunt, pentru ca pe locurile cu plata nu pot parca masinile cand sunt plecati cei care au platit locurile. In felul asta, stau mereu cate 5-6 locuri goale si cate 5-6 masini fix in coltul intersectiilor, ca uneori abia poti trece de ele.

    Si au mai ramas si cei care si-au facut parcare privata in gradini, cu poarta, lacat. Ok, am violat gradina, aia e, dar sa se deschida si sa se faca publica, nu spatiu public facut parcarea privata a unora.

    Si mai e si problema celor cu 3-4 masini. La mine la bloc este un mojic care blocheaza strada si-si inlocuieste masinile una cu alta pe trotuar. Le foloseste de parca e joc de monopoly.

    Răspunde
    • Si pe tine ce te opreste, mai exact sa faci acelasi lucru pe care il face acel cetatean?
      Ai doar o masina? Asa, si? Mai cumpara una.
      Sau ADAPTEAZA-TE!

      Răspunde
      • Pai ba, nesanatosule, daca am fi toti mojici si am face asa, ar ajunge masinile parcate pana in mijlocul intersectiei sau ar incepe sa fie duse pana pe strazile cu case. Mojicia ar trebui, totusi, limitata cumva

        Răspunde
        • Foarte adevărat, parchează pe trotuar,au câte 3-4 mașini,noi locatarii nu avem pe unde trece de multe ori.

          Răspunde
    • Ceea ce spuneți dvs. eu am cu poze, un spațiu verde se transformă în parcare cu beton turnat, asta prin 2007 sau 2008. Poliția Locală?

      Răspunde
  • IN TOTE LOCURILE DE PARCARE CARE NU SUNT CU PLATĂ SUNT CERTURI FRECVENTE. TOTI COCALARI DIN TOATE PARTILE VIN ACOLO UNDE NU E CU PLATA. MAI AU SĂ ADUCĂ TIRURI ȘI CAMIOANE CAMIOANE.

    Răspunde
  • Voi habar nu aveți pe ce lume trăiți! Și-a luat o mașină în plus cumva dând în cap la lume pe stradă, ți-a furat ție mașina, ia picat din cer cumva? Hate the gane not the player, mașina aia nu a înscris-o undeva, înmatriculat-o chiar? Cine ia dat avizele? Vorbește doar frustrarea din voi, nu știți decât să vă plângeți, dar când e vorba de protestat, de ieșit în stradă, de votat sau semnat o petiție atunci nu mai sunteți așa vocali. Mulțumiri primăriei și legiuitorilor să le oferiți, aia sunt vinovații, nu vecinu tău, înapoiaților

    Răspunde
    • Invidia, conform DEX: sport național românesc, cultivat intens mai ales pe alte vremuri, încă din fragedă pruncie, din primii ani de școală, pentru multi și singurii ani de școală.

      Multi romani inca n-au ajuns la capacitatea de-a înțelege faptul că oamenii sunt diferiți, unii pot mai mult, alții mai puțin, nu putem fi egali.

      Banc:
      Cică vine Scaraoschi in control pe la secția de cazane. Trece pe la cazanul francezilor, acolo ditai tartorele stătea de paza, c-o sulita in mana, când voia să iasă afară din cazan vreun francez, acesta îl împingea înapoi. Trece pe la cazanul englezilor, aceeași poveste, pe la cel al americanilor, idem. Ajunge și la cazanul romanilor, aici nici un paznic. Îl intreabă pe insotitorul sau care-i treaba, aici de ce nu e nimeni de paza la care însoțitorul îi răspunde: Nu este nevoie, prea întunericimea ta, aici este cazanul romanilor, daca vrea unul sa iasa afara, îl trag imediat ceilalți înapoi !

      Răspunde
      • … aveți puțintică răbdare!…face alioșa o mare parcare în curând!…cum care alioșa?… putinelu’!…

        Răspunde
  • „Apoi, prețul, 120 de lei pe an, adică doar 0,3 lei/zi, e unul convenabil”
    Stai să ajungă la licitație,poate va crește la 1200 sau mai mult.

    Răspunde
    • Ca și pe unii unde prețul unei parcări a sărit de 2000 de €

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.