Încă un lot de invitații gratuite. Cine vine acum primește

Veste bună pentru buzoieni.

Primăria Municipiului Buzău a anunțat în urmă cu câteva minute că a reușit să suplimenteze numărul de locuri din Sala Sporturilor.

În aceste condiții s-au emis noi invitații la cele două spectacole de azi ale Johann Strauss Ensemble. Invitațiile se vor distribui între orele 12.00 și 14.00 (operațiunea a început deja).

Primul spectacol va începe la ora 16.45, iar al doilea de la 20.30.

„Pentru că a fost anul trecut o adevărată nebunie, iar concertul Johann Strauss Ensemble a plăcut atât de mult buzoienilor, l-am rugat pe Russel McGregor să facă o excepție pentru Buzău. Să țină două spectacole la Buzău. A acceptat, dar cu condiția să fie în aceeași zi. E OK, în acest fel peste patru mii de buzoieni se vor putea bucura de spectacol. Sper să putem mulțumi în acest fel pe toți melomanii din Buzău. Anul trecut au fost în sală 2600 – pentru că am pus scaune inclusiv pe parchet. Anul ăsta vor fi mai puține scaune, dar estimez că în jur de două mii de buzoieni vor fi în sală la fiecare spectacol”.

Concertul din 2018 a fost intitulat „Vienna Magic – Christmas Edition”. Va poposi în mai multe orașe din țară Brașov, Bistrița, Cluj-Napoca,  Rm. Vâlcea, București (Sala Palatului 17 dec.) etc.

Dintre bijuteriile muzicale care vor înnobila programul concertului organizatorii au anunțat lucrări ce aparțin marilor compozitori Johann Strauss I și II, compoziții de Franz Lehar, Karl Komzak, Julius Fucik, dar și temele de Crăciun create de Johann Sebastian Bach.

Dacă anul trecut alături de Russel McGregor pe scenă a urcat soprana Ana Cebotari, în 2018 au fost anunțați trei invitați speciali: soprana Irina Baianț, soprana Milena Arsovska și baritonul Michael Havlicek.

Mai multe despre spactacolul din acest an puteți citi AICI.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  „Va fi GRATUIT pentru toți buzoienii!” CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

[gview file=”https://www.buzoienii.ro/wp-content/uploads/2018/12/18-decembrie-1.docx”]

loading...

Un comentariu la „Încă un lot de invitații gratuite. Cine vine acum primește

  • Vor fi destule locuri goale in sala. Chiar si la cel de al doilea spectacol considerat mai cu staif. Au fost invitatii date catre institutii care nu vor fi utilizate de angajati. De asta suplimentarea de azi. Sa nu ramana locurile libere.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.