Întârzieri de aproape o oră! „Au aflat de control. Până au găsit dubluri…”. Iată pe ce traseu s-a făcut ultimul control

După o pauză de aproape o lună, „le-am dat răgazul de a intra în legalitate”, reprezentanții CJ Buzău au reluat controalele  pe transportul județean de persoane.

Prima rută aleasă a fost de la Buzău înspre Gălbinași, Cilibia, CA Rosetti și Rușețu.

Împreună cu colegi de la ISCTR și de la Poliția Rutieră, vicele CJ Buzău Adrian Petre au organizat filtrul la Gălbinași.

A fost nevoie de aproape o oră de așteptare până când autobuzele întârziate au început să apară:

„Ce să fie ? Transportatorii au aflat de control și n-au mai plecat în cursă decât atunci când au adus dubluri pentru a nu fi prinși cu călători în picioare. De asta s-au înregistrat întârzieri și de 50 de minute. În plus, s-a constatat lipsa autovehiculelor înscrise în caietul de sarcini și lipsa documentelor de la bord. Pentru trei din cele șase mijloace de transport verificate, colegii de la poliție au descoperit că se procurase rovinietă în urmă cu doar zece minute”, ne-a declarat Adrian Petre.

Concluzia ar fi că operatorii de transport nu s-au pus în legalitate și că acționează pompieristic, doar atunci când aud de razie.

Citește și articolul: Există stație de autobuz și maxi taxi, dar nu-i trecere de pietoni. „Oricând un copilaș poate fi luat pe capotă”. Iată unde se întâmplă!

Organele de control au anunțat că vor intensifica raziile în perioada următoare, în special la orele de vârf, adică dimineața și după-amiaza.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Întârzieri de aproape o oră! „Au aflat de control. Până au găsit dubluri…”. Iată pe ce traseu s-a făcut ultimul control

  • Asta din cauza ca sant mana.n mana cu autoritatile rutiere,de unde desi stiu ei de controale daca nu ar fii informati,legea proasta,amenzile mici,chiar deloc,nesimțire românească,principiu “apa trece,pietrele raman”,sau “ziua trece,leafa merge”,stam in prostie ca porcu.n mocirla,amenzi mai mari domnilor comisari,asa le trebuie nenorocitilor astora.

  • Sunt soferii care vorbesc foarte urât

  • Controale mai dese. Pe ruta Gheraseni la ora 11:30 îi înghesuie pe bieții oameni intr-un microbuz în bătaie de joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.