Între ostilitatea de la început și aplauzele de la final

A fost cel mai căutat om cu privirea de către mulțimea de buzoieni.

Întrucât Iohannis n-a putut veni, Dragnea a fost omul cu cea mai înaltă funcție în stat de la evenimentul de azi.

Când a fost anunțat de către crainicul manifestării, din mulțime s-a iscat un murmur de ostilitate.

Nu foarte tare, dar cine a fost atent a remarcat cu siguranță.

În rumoarea care nu a durat mai mult de zece secunde, au fost și câteva voci – izolate – ale unora, mai curajoși, care au și strigat câteva vorbe înspre Dragnea.

Tot atunci, unii, inclusiv din presă, au întrebat de ce militarii îi dau onorul fix lui Dragnea.

”Pentru că există un protocol clar. Onorul i se dă aceluia care are cea mai importantă funcție în stat de la evenimentul respectiv. Iar Dragnea este președintele Camerei Deputaților”, au lămurit problema câțiva militari.

Apoi, a fost rândul celor de la Realitatea TV să exclame cu satisfacție. „Băi, ați văzut ? Ambasadorul Marii Britanii a trecut prin fața lui Dragnea și nu l-a salutat. De parcă nu l-ar fi văzut”.

Ostilitate din public nu s-a mai manifestat însă și la finalul discursului – citit de pe foaie, dar impecabil ca și conținut – ținut de Dragnea. Ba chiar s-au auzit și aplauze. Nu multe, dar au fost.

Apoi Dragnea a ascultat puțin plictisit discursurile celorlalți și în special pe cel al ambasadorului Marii Britanii, un tip simpatic care s-a descurcat onorabil, vorbind liber (fără să citească) și în limba română.

Apoi șeful PSD când a văzut în zare avioanele a fost primul care a coborât treptele tribunei pentru a ajunge în stradă și a vedea mai bine. Ceilalți s-au luat după el.

I-a plăcut defilarea și chiar a aplaudat, nu doar din complezență. A zâmbit – „cu toată mustața” – atunci când i-a zărit pe cei trei copii echipați în uniformă, la finalul unui grup de defilare.

A venit către țarcul jurnaliștilor la final și a așteptat înțelegător ca aceștia să termine arțagul legat de poziționarea camerelor și a microfoanelor. Altădată s-a mai burzuluit la ei, dar de data asta i-a văzut cum au stat zeci de minute în ploaie chiar din fața sa, peste drum.

Discursul i-a fost din nou (aproape) impecabil. L-a lăudat pe primarul Toma, a apreciat armata, a vorbit despre sacrificiul eroilor și s-a ferit să-l atace pe Iohannis, pe motiv că președintele e la o reuniune internațională și nu vrea să-l pună într-o situație neplăcută. Atenție, Dragnea a lansat totuși câteva săgeți înspre țările din vestul Europei, cerând egalitate și respect pentru România și criticând ideea „Europei cu două viteze”.

Apoi Dragnea – însoțit de Ciolacu, Toma și Neagu – a plecat pe mijlocul străzii către stadionul de atletism, unde-l aștepta elicopterul.

Unii îl vor critica probabil că a venit cu elicopterul, dar pe de altă parte trebuie apreciat că și-a ținut cuvântul dat lui Ciolacu și Toma că va veni la Buzău.

Pe drumul de retragere, Dragnea a fost aplaudat de susținătorii săi și ai PSD și a venit de mai multe ori zâmbind către cei care-i trimiteau bezele de pe margine.

În timp ce reporterul deschidea ușa blocului s-a auzit zgomotul făcut în apropiere de un elicopter. „Ce-i cu ăsta ? A întârziat la eveniment ? Uf, ce am uitat! E elicopterul lui Dragnea!”.

loading...

10 comentarii la „Între ostilitatea de la început și aplauzele de la final

  • A avut Dragnea vreun merit l.a ce s.a intamplat ??
    Toma este o excepție in PSD , o mare surpriza

  • A avut Dragnea merit, ca daca nu ii spunea ca vine la Buzau cu toata presa sa isi faca imagine primarul nu mai arunca primarul milioane pe organizarea asta ca sa para primarul si Dragnea gospodari. Au aruncat o gramada de bani in defavoarea altor lucrari care erau mult mai utile pentru cetateni, nu doar pentru Dragnea si primar.
    Numai cati bani s-au dus la firma favorita a primarului de evenimente. S-a furat cu sacul.

  • Dacă nu face nimic e cel mai mare hot , bagă tot in buzunar , dacă face , o face cu firma favorita și iar e hot . De ce nu își văd unii de treaba și respecta faptul ca in Buzău chiar se simte mâna unui om gospodar . De ce dracu după 20 de ani de “nimic” atunci când începe sa miște ceva sar hienele și cer “transparență” . Bucurați-vă de ce face , indiferent de culoarea politica sau prieteniile pe care le are atât timp cât sunt progrese vizibile , ca poate se scârbește omul si se “Boscodelizeaza” . Asta este opinia mea fără apartenența politica si personală . Domnule primar , aveți un mare LIKE din partea mea.

  • Întrebați-i pe cei cărora le pute tot ce reușește să facă noua administrație a Buzăului ce valoare umană au ei înșiși, ce isprăvi au înfăptuit în viața lor ca profesioniști în vreun domeniu sau ca cetățeni pentru binele comun. Ce merite personale îi îndreptățește să fie atât de exigenți cu alții. Și mai întrebați-i de ce le-a convenit destrăbălarea și modul de (in)acțiune al fostului primar infractor.

  • Onorul militar se prezintă funcției deținute în stat și nu persoanei demnitarului care ocupă vremelnic acea funcție dobândită prin voința electoratului liber exprimată prin scrutin popular. Ierarhia legală în statele democratice este următoarea: Numărul 1 în stat – Președintele Statului; Numărul 2 în stat – Președintele Senatului(care asigură interimatul prezidențial în caz de demitere prin referendum a Președintelui în exercițiu); Numărul 3 în stat – Președintele Camerei Deputaților; Numărul 4 în stat – Prim- Ministrul Guvernului. Contestatarii lui Dragnea și ai oricui au nevoie și de un pic de educație civică pentru a nu mai vorbi ca baba la uluci!

  • Pentru @Albina buzoiană

    Ce legatura au meritele personale in contextul acesta, criticam niste oameni care sunt platiti din banii nostri sa lucreze in interesul nostru.
    Dar daca vreti sa comparam ce merite deosebite au cei doi domni (Dragnea si Toma).

    Inca sper ca Boscodeala sa plateasca pentru situatia dezastruoasa in care a adus acest oras.

    Actualul edil trebuie sa renunte la mentalitatea comunista si sa plece urechea la doleantele cetatenilor acestui oras pentru ca domnul Toma nu este detinatorul adevarului absolut. E foarte bine ca isi face datoria insa modul in care o face aminteste de vremuri demult apuse.
    Din punctul meu de vedere, masurile luate la nivel local trebuie prioritizate in mod corespunzator, astfel incat acestea sa duca la dezvoltarea orasului. Pana acum, de la preluarea mandatului actualului edil, nu am vazut sa se fi facut ceva legat de zona industriala a orasului. Nu spun ca nu avem nevoie de flori, copaci ornamentali si regulamente de convietuire dar nu cred ca erau prioritare. Preocuparea principala ar trebui sa fie atragerea investitorilor catre Buzau pentru ca doar asa o sa putem sa avem un trai mai bun, florile nu ajuta la nimic daca esti cu burta goala

    Mai sunt multe de spus dar nu e cazul aici…..

  • Cum ,necum , a trecut .Am rămas cu cea mai frumoasă stradă din Buzău și panouri care să ne reamintească tuturor de sângele vărsat .Sper să o întreținem și să o păstrăm curată și civilizată ,pentru că ,poate ,primăria va mai face așa ceva și în alte locuri din municipiu .La bună vedere .

  • Bravo Florin! Asa este, insa imi este teama ca inteleg tot mai putini ceea ce ai spus. Si mai grav este ca eventualul lor vot, daca doresc sa il exprime in cazul in care nu sunt deja plecati din tara pana atunci, este unul minoritar.

  • …dar cineva a sesizat faptul ca Dragnea a incalcat protocolul militar si s-a deplasat sa treaca in revista Garda de Onoare in timp ce se intona Imnul Romaniei…dupa care a uitat sa salute militarii!!!

  • Cred că actualul primar a exploatat foarte inteligent apropierea fizico-geografică cu Armata și cu Cimitirul Eroilor – ambele instituții punînd la punct o manifestare cam unică în țară și care – vrem, nu vrem – s-a soldat cu un succes atât la nivel local cât și național … S-a apelat probabil și la specialiști în organizarea de evenimente , arhitecți, peisagiști, regizori, lucrători media – care au făcut un lucru reușit din punct de vedere estetic cât și … emoțional , căci, nu-i așa ? , o singură dată avem Centenarul Marii Uniri ! Din observațiile mele cam 90 % dintre buzoieni au apreciat manifestările din Calea Eroilor , trecerea cu torțe a militarilor și a fost reconfortantă prezența copiilor și a tinerilor pe străzi … Cât privește reacțiile unora dintre participanții la Paradă și discursuri cred că au fost ca niște ” dușuri scoțiene “- una caldă, una rece – așa cum e obișnuit mult-schimbătorul … român în fața ” conducătorilor ” !… Una spune și alta fumează pân la sfârșit … In fine, problema cu firma preferată a Primarului în materie de organizare de evenimente, sunt convins că nimeni nu-i atât de prost ca să nu se ” acopere ” cu … litera și spiritul legii !…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.