Investiție finalizată. S-a eliminat restricția de tonaj

După 10 ani, cel mai important drum de legătură dintre Buzău și Brașov a fost redat circulației autovehiculelor de mare tonaj!

Peste 5,2 milioane de lei au fost investite, în lucrări de consolidare, pentru ca viaductul Giurca să fie redat traficului greu.

“Unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură de la nivelul județului Buzău a fost finalizat. Viaductul de la Siriu, un drum extrem de important pentru buzoieni, dar mai ales pentru transportatorii care tranzitează zona, este gata după trei ani de la începerea lucrărilor de consolidare. A fost redat, astfel, un drum esențial pentru Valea Buzăului având în vedere că în zonă își vor relua traseul și autobuzele de călători spre Brașov ”, a spus deputatul Gabriel Avrămescu, președinte PNL Buzău.

Proiectul de reabilitare a Viaductului Giurca, zona Siriu, parte din DN10, Buzau –Siriu, de pe DN10, a presupus consolidarea suprafeței carosabile de 7,80 m, prevăzute cu 2 trotuare pietonale, de 1 m lățime utilă și hidroizolație continuă, pe toată lățimea secțiunii transversale. De asemenea, infrastructura a beneficiat și de repararea suprafețelor cu pile de beton, cule și mortare. Concluzia ultimei expertize tehnice impune însă o restricție de tonaj pentru transportul de peste 30 de tone pentru o anumită porțiune de pe Valea Buzăului, respectiv la km 90 + 265  Viaduct Valea Grămăticului . 

Îmi amintesc că una dintre vizitele pe care le-am făcut la viaductul de la Siriu s-a desfășurat în noiembrie, anul trecut, atunci când am mers împreună cu directorul general adjunct CNAIR, Ovidiu Barbier și de directorul general DRDP București, Cătălin Șomode și am discutat cu responsabilii de lucrări despre evoluția construcției. Nu a fost o lucrare simplă, mai ales că structura de rezistență înregistrase degradări masive și drumul devenise un real pericol mai ales pentru traficul greu. În plus, viaductul de la Siriu nu e singura investiție pentru care s-au făcut pași importanți pentru reabilitare. Podul de la Cislău, un alt proiect vital pentru traficul din Buzău, este finalizat în proporție de 50%”, a conchis deputatul PNL Buzău Avrămescu.

Investițiile  guvernului PNL pentru obiectivele strategice de infrastructură sunt prevăzute ca fiind prioritare în programul de guvernare. De altfel, reamintim că Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat în urmă cu două zile, prevede investiții în infrastructura rutieră de 7,6 miliarde de euro, o sumă record pentru investiții în acest sector pentru care Guvernul României a făcut demersuri intense la nivelul Comisiei Europene pentru aprobarea acestei alocări.

loading...

2 comentarii la „Investiție finalizată. S-a eliminat restricția de tonaj

  • Bună seara.
    Din birou, stirile arată total diferit.
    Degeaba ne lăudăm cu această mare investiție, când se lucrează si se sta la semafoare pe bandă rulanta. Mergeti in teren sa vedeți cu adevărat lucrări de proastă calitate.
    Am fost acolo si am vazut. Urmati mi exemplul
    Cu respect Nelu Vasilache

  • Oricum niciun vehicul de mare tonaj , n-a respectat restricțiile, treceau TIR-urile fără probleme, polițiștii din zonă dormeau adânc sau erau angrenați în ample operațiuni, de combatere a traficului cu fulgi de cloșcă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.