Ion Barbu: „Nu se mai poate așa. Ambuteiaje în fiecare dimineață pe aleea care duce la Grădinița nr. 8 din Unirii Sud”

Update

La ședința organizată de consilierul local Ion Barbu au participat reprezentanți ai Poliției Locale, primăriei și ai celor două magazine din zonă, Profi și Bian Market. „Cu cele două mașini ale noastre, d ela Profi, se va rezolva. Vom vorbi să vină cu marfă după 08.30, când se eliberează zona. Va fi mai greu cu furnizorii externi. Îi vom ruga și pe ei să vină mai târziu, însă nu pot garanta că vor și respecta acest lucru”, a spus reprezentanta Profi.

„La mine, nu-i așa de greu, noi avem două mașini de aprovizionare, dar sunt mai mici. Se va ține cont și se va face aprovizionare mai târziu” a precizat și reprezentantul magazinului Bian Market. 

„Sper că se va respecta ceea ce s-a convenit acum. În dimineața asta a fost nebunie, certuri, scandal. u se poate chiar așa să se vină cu mașină mare deaprovizionare și să se lase pe avarii, blocând toată aleea” a spus și consilierul Barbu. 

În caz că promisiunile luate de reprezentanții magazinelor nu se vor respecta în ecuație va intra și poliția locală, care a amenințat că va da amenzi. „De acum, vom monitoriza zona. O să se rezolve, veți vedea” a spus Doru Dumitrașcu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Buzău. 


Știrea inițială:

Consilierul local Ion Barbu, totodată și președinte de asociație de proprietari în zona Unirii Sud, caută să rezolve problema ambuteiajelor formate în fiecare dimineață pe aleea care duce la Grădinița cu Program Prelungit nr. 8, din spatele blocurilor turn de pe Bd. Unirii.

„Nu se mai poate continua așa. Trebuie făcut ceva. În fiecare dimineață e nebunie aici. Pe de o parte locatarii pleacă de acasă cu mașinile spre serviciu, pe de alta, tot cu mașinile, vin părinții cu copiii la grădiniță.

Colac peste pupăza, la aceeași oră, vin și cei de la aprovizionarea celor două supermarketuri rcent deschise Profi și Bian. Vă dați seama ce hărmălaie iese aici. Am zis să iau taurul de coarne și am convocat pentru azi la ora 14.30 o ședință. Am rugat să vină și polițialocală și cineva de la primărie și pe reprezentanții celor două magazine. Mă gândesc că aprovizionarea ar trebui făcută la o altă oră” a spus Ion Barbu.

Auraș Tereacă

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.