Ionel Dobrică: „Suntem rămași în urmă. Trebuie urgent intervenit”

România e pe locul penultim din U.E. în privința digitalizării. O arată cel mai recent raport al Indicelui economiei și societății digitale al Comisiei Europene, cu efecte negative în plan economic și social. 

„Problema digitalizării nu este una de ieri, de azi. Primii pași trebuiau făcuți încă din anii ’90. Specialiștii spun că dacă am fi început acest proces imediat după Revoluție, România ar fi avut astăzi un PIB mai mare cu 2.5%. Însă, dacă generațiile din urmă nu au făcut asta, suntem datori să setăm acest proces pe lista de priorități. În plan extern, digitalizarea nu mai reprezintă viitorul – face parte din prezent”, a spus Ionela Dobrică, deputat PSD.

Digitalizarea are un impact direct în gradul de productivitate. Cu cât o țară este mai digitalizată, cu atât productivitatea sa este mai mare, iar România are nevoie să evolueze în această direcție, altfel îi va fi din ce în ce mai greu să-și îmbunătățească sau chiar să-și păstreze intactă colaborarea cu celelalte state.

„România trebuie să acționeze pe două direcții distincte. Pe de o parte, e nevoie să crească gradul de digitalizare din instituțiile publice. Spre exemplu, digitalizarea sistemului fiscal ar ușura munca inspectorilor ANAF și ar mări gradul de colectare a taxelor, ceea ce ar permite statului român să investească mai mult în Sănătate sau Educație. Pe de altă parte, tocmai această componentă de educație este foarte importantă. Degeaba ai servicii digitalizate dacă nu are cine să opereze cu ele. Astfel, trebuie create programe ample prin care românii să-și îmbunătățească abilitățile digitale,” a adaugat Ionela Dobrică, vicepreședinte a Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor.

Potrivit studiilor, în următorii 10 ani, 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de transformările care au loc la nivel digital.

Astfel, pentru a preîntâmpina o criză în domeniul resurselor umane, generată de calibrarea precară dintre aptitudinile românilor și cele solicitate la angajare de către companii, e nevoie ca statul să investească urgent în programe de creștere a abilităților digitale.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Ionel Dobrică: „Suntem rămași în urmă. Trebuie urgent intervenit”

  • Ce competente are domnisoara Dobrica sa vorbească de digitalizare, in afara de faptul ca este fata lui tata ? Din cate stim si numirea ei ca subsecretar de stat intr-un minister de profil , fara a avea studii in domeniu, s-a facut printr-o spaga, recunoscută dealtfel, data de tatăl dumneaei lui Valeriu Zgonea. Având in vedere cele de mai sus, nu ar putea sa ne vorbească si despre cormoranii lui Daea?

    Răspunde
  • Doamna Dobrica
    Sunteti sigura ca stiti despre ce vorbiti???
    Daca nu ar fi aceasta digitalizare despre care vorbiti ce s-ar intampla???
    Statul roman condus doar de incapabili si penali nu are cum sa investeasca mai mult pt ca datorita capuselor nu este posibil!
    Bani sunt doar ca prost utilizati
    Prost dirijati
    Fiecare dupa bunul plac al amantei,sotiei etc!
    Ce ai declarat este doar populism!
    Se apropie alegerile si ne mai dati putin praf in ochi!prin vorbe
    Auras sa nu stergi comentariul!

    Răspunde
  • Ionel Ionelule…Dobrica lui Dumitrel tatutul
    …ce le mai zice ea….o punem in locul Dancilei

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.