Jumătate de veste bună azi, jumătate luni

Începerea, astă-primăvară, a lucrărilor de modernizare a Bd. Industriilor a însemnat startul problemelor pentru șoferii care vin pe Șoseaua Constanței (fostă Pogonele).

Accesul pe Bd. Industriilor se face cu mare dificultate, rezultând cozi kilometrice (la orele de vârf).

Foto de azi. Coloană de mașini. Coșmarul de câteva luni pentru cei din Țintești, Smeeni, etc

După atâtea luni de chin, în sfârșit, avem vești bune pentru șoferi.

Azi, se asfaltează jumătate jumătate din intersecție, iar luni – cu ajutorul poliției – se va turna covor bituminos și pe cealaltă jumătate.

Redeschiderea circulației – pe toată suprafața intersecției – va permite șoferilor care vin pe Șoseaua Constanței să acceseze mai ușor intersecția, iar coloanele de mașini se vor micșora.

Mai mult, Primăria Buzău prospectează ideea amenajării aici a unui sens giratoriu, cu balize de plastic la început, pentru a urmări dacă va contribui la fluidizarea traficului.

Astăzi a turnat asfalt și Urbis Serv în cartierul Unirii Sud, pe Aleea Stejarului. De luni, echipa de aici se va muta pe ultimul segment din Aleea Stejarului (cel cu grădinița).

Citește și:

loading...

5 comentarii la „Jumătate de veste bună azi, jumătate luni

  • Daca nu se face sens giratoriu o sa fie coloana și mai mare! Ganditi-va că va trebui sa traversezi 4 benzi că sa intri dacă vii de pe șoseaua Constantei. Ar fi cat de cat ușor dar doua benzi (cele dinspre Spătaru) sunt după colț , nu vezi nimic,se circulă cu viteză mare, marea majoritate nu folosește semnalizarea….

    Răspunde
  • Buna seara!
    Ideea asta cu rond din balize mi se pare mai mult decât penibilă, sincer! La cât trafic este acolo și cata nebunie, din start trebuia sens giratoriu in toată regula. Ce naiba…

    Răspunde
  • Un sens giratoriu în intersecția aceea ar fi mai mult decât binevenit pe de-o parte, dar mai mult pentru cei care vin de pe Șoseaua Constanței. Pe de altă parte, două sensuri giratorii atât de apropiate, ar crea probleme atât celor ce vin de pe Șoseaua Spătarului, cât și celor ce vin dinspre pod sau Drăgaică. Cu siguranță va exista riscul blocării vechiului sens giratoriu și atunci, ce am făcut? Cum o dai, cum o-ntorci, tot rău iese… Greu, tare greu!

    Răspunde
  • Sa se faca intersectie semaforizata, este bataie de joc acea intersectie.

    Răspunde
  • Nu ii inteleg, cel mai simplu era cu scuar pe mijloc, tot ce vine dinspre Maxenu cu obligatoriu dreapta, sens giratoriu in urmatoarea intersectie si se rezolva problema.
    Asa, nu apuca sa iasa un tir din rondul 1 ca ramane agatat in rondul 2.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.