La câțiva metri distanță. Puciștii s-au strâns în biroul lui Ciolacu, Dragnea are ședință în biroul său

Conform televiziunilor de știri, cele două tabere din PSD sunt – fizic – la doar câțiva metri distanță.

Puciștii din Parlament s-au strâns în biroul lui Ciolacu de chestor al Camerei Deputaților.

Întrucât beneficiază de o cameră mai mare și e de partea revoluției din PSD, puciștii și-au înființat cartierul general în biroul lui Ciolacu.

De aici se dau telefoane în teritoriu și se întocmește strategia pentru ședința de mâine a Comitetului Executiv al PSD.

Jurnaliștii acreditați la Parlament, susțin că ședință e și la câțiva pași, în biroul lui Dragnea de șef al Camerei Deputaților.

Unde se întâmplă același lucru, se caută voturi și se pregătește ședința de mâine din CEX.

Există și informații că CEX-ul ar putea fi amânat, prin boicot, în caz că una dintre tabere va fi convinsă că nu deține majoritate.

Conform statutului PSD, CEX-ul nu se va ține dacă nu sunt prezenți 75% din membri.

În caz că se atinge cvorumul pentru desfășurarea CEX-ului, deciziile se iau cu votul majorității celor prezenți.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Toma, mesaj dur împotriva lui Dragnea. Iată postarea din urmă cu o oră  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.