Laurențiu a comis greșeala vieții lui. În mașina răsturnată, în afară de fetița moartă, se mai aflau trei copii!

El e tânărul de 27 de ani (Laurențiu Ionuț Cârpaci) care s-a aflat noaptea trecută, aproape de ora 02.00, la volanul autoturismului Audi care s-a răsturnat vizavi de fabrica de cărămizi de la Sătuc.

Conform ultimelor informații furnizate de poliție, pe lângă fetița de 11 ani care a murit, în autoturism s-au mai aflat alți trei copii, cu vârste între 5 și 9 ani.

Toți ar fi copiii fratelui șoferului – Nicolae Cârpaci (care are alături de logodnica sa Mihai Maria – la Cândești – șase copii ). Polițiștii care investighează cazul au dispus transportarea celor trei minori la spital în vederea stabilirii existenței unor eventuale vătămări.

O ciudățenie e că angajatul stației GPL de la Sătuc, cel care a sunat la 112 pentru a anunța accidentul, a declarat că a ajuns la locul accidentului într-o jumătate de minut, dar că în afară de fetița decedată n-am mai găsit țipenie de om pe lângă mașină.

În aceste  condiții, se naște supoziția, că fuga de la locul accidentului a șoferului, unchiul celor patru copii din mașină, a însemnat, de fapt, plecarea pe jos – cu cei trei minori care au supraviețuit – către locuința fratelui din Cândești.

O întrebare e cum de s-a mișcat atât de repede să scoată copiii din mașină și să plece cu ei, în condițiile în care autoturismul era răsturnat pe o parte ?

Laurențiu Ionuț Cârpaci (de prin Broșteni conform surselor reporterului) va regreta toată viața întâmplarea din seara trecută. Pe lângă faptul că în urma accidentului, nepoțica de 11 ani a decedat, va trebui acum să suporte consecințele legale ale acțiunilor de aseară.

Locul accidentului – vizavi de fabrica de cărămizi de la Sătuc

Faptul că nu poseda permis de conducere, că înainte de a se urca la volan băuse câteva pahare, că mergea prin localitate cu peste o sută de kilometri la oră și că n-a fost atent.

Cel mai probabil unul dintre cei patru copii din mașină i-a distras atenția și a scăpat autoturismul de sub control.

El a fost reținut pentru 24 de ore și, cel mai probabil, judecătorul va fi de acord cu cererea polițiștilor și procurorului de caz pentru arestul preventiv pentru 30 de zile.

Laurențiu Cârpaci tocmai se logodise cu o fată din satul Greceanca, comuna Breaza, și strânsese ceva bani după ce muncise în Anglia.

loading...

2 comentarii la „Laurențiu a comis greșeala vieții lui. În mașina răsturnată, în afară de fetița moartă, se mai aflau trei copii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.