Laurențiu Banu: „Nu candidez împotriva cuiva, nici pentru a fi șef” (P)

Veste bună pentru PNL Buzău care se prezintă înaintea alegerilor interne ca un partid democratic.

Va avea cel puțin doi candidați pentru funcția de președinte al organizației municipale Buzău. În competiție cu senatorul Vlad Pufu va intra Laurențiu Banu, fost Președinte al ASOCIAȚIEI FORT BUZĂU în domeniul transporturilor, în prezent inspector la ISCTR Buzău.

„Da, este momentul să o spun public – îmi asum responsabilitatea de a candida la funcția de președinte în Organizația PNL Buzău la Municipiu. Ținând cont că am fost unul din candidații PNL Buzău pentru Camera Deputaților consider că acum este momentul potrivit pentru a candida la această funcție. Am luat decizia în urma discuțiilor cu mai mulți colegi liberali. Am fost alături în vremuri grele pentru partid, când am rămas doar câțiva, iar apoi ne-am trezit cu lideri noi, unii impuși.

Banu: „Nu candidez ÎMPOTRIVA nimănui”

„Vreau să clarific câteva aspecte încă de la bun început. Nu candidez pentru a fi „șeful” cuiva, candidez pentru a fi partenerul de reală încredere al tuturor colegilor liberali din PNL Buzău. Această candidatură nu presupune, o „luptă”. Va fi numai și numai o „competiție” care sunt sigur, că se va desfășura în cel mai pur spirit democratic, în spiritul unei rivalități colegiale marcate de dorința de a uni PNL sub stindardul principiilor pur liberale. NU voi permite să aibă alt rol decât acela de a întări Organizația PNL la Buzău”.

După declarația cuminte și, probabil, înțeleaptă de mai sus, Banu a trimis totuși câteva săgeți înspre ultimii șefi ai PNL Buzău:

„Candidez având convingerea că filiala PNL Buzău este una puternică chiar dacă la cele două tururi de alegeri de anul trecut PNL Buzău NU a avut un rezultat foarte bun deoarece ne-am trezit cu Lideri noi care NU au avut o viziune cu principii liberale. Am discutat cu foarte mulți colegi care au aceeași viziune, doar că unii dintre ei NU au curajul de a spune tot ce se întâmplă în această Organizație. Dar, sunt sigur că vor vota pentru principiile liberale și NU a unor obligații impuse de liderii actuali”

Laurențiu Banu: „Dacă la alegerile Parlamentare sloganul a fost : NE ÎNTOARCEM ACASĂ… acum va fi : NE RECÂȘTIGĂM ORGANIZAȚIA. 2021 va fi cel mai dificil an electoral din istoria PNL pentru pregătirile ce vor urma în vederea alegerilor din 2024”

Citește și:

loading...

8 comentarii la „Laurențiu Banu: „Nu candidez împotriva cuiva, nici pentru a fi șef” (P)

  • Nu candidez împotriva cuiva, nici pentru a fi șef…

    uau! pe bune ?!?
    da, ce-ți veni atunci, n-ai ce face și ai zis să faci asta? sau pentru țară și popor… ?!?

  • Poate ne spune dl Banu cum a ajuns să lucreze la ISCTR. A renunțat la privat pentru a lucra la stat. Ăsta da liberalism.

  • Candidati ca sa va fie bine voua si rudelor voastre, de asta candidati, sa bagati mana pana la cot. Nicio rusine nu aveti cu lozincile astea penibile.

  • Ce discurs hilar! Este pe bune sau doar un iepuras?

  • … domnu Banu… nu-i așa că v-a trimis domnu Câțu o scrisorica?! Fiți mai serioși… mai profesioniști și mai orientați către cetățeni… altfel… o veți simți pe pielea voastră…

  • … cred că se testează piața, să vada politicienii la ce mai bun botu’ fraierii, să se calibreze minciunile …

    … să știe ce trebuie să flencăne prin campaniile electorale.

    Bleah!

    La Canal cu toți politicienii, începând cu ăia de nu le mai ajunge Casa Poporului !

  • Domnule Banu barosanu, te votam toti, ca doar tu esti cu principii liberale si alea-alea, cum ne place noua. Te votam si pe tine, si PSD, USR, AUR, pe toti va votam, bagati reclama aici daca vreti voturi multe. iti vorbesc sincer, asa cum sunteti voi obisnuiti in politica, nu te mint. N-am votat niciodata de cand ma stiu, dar promit ca ma duc prima oara acum, pentru tine, ca m-ai convins.

  • Ce dracu cauti tu bai Banule in politica, după ce ti-ai băgat propria firma in faliment!Păi tu nu esti capabil să îți conduci propria afacere,si e-ai angajat la ISCTR,ce studii ai tu? Nu-ți mai place in drum la Autorolla ,sa fii tu cel mai corect patron de firma transportatoare!!!Acum vrei sa prinzi ciolan la partid ca na ,vin vremuri grele pentru tine! Ai făcut facultatea Bioterra la ff ,te stiu toți transportatorii din Buzau ce fel de om esti!!!!Esti un patron CARTONACHE născut din Șofer, care se duce ușor ușor la vale, datorită AROGANTEI tale!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.