Li s-au tăiat banii

15 milioane de euro au fost prinse a se acorda mun. Buzău pentru modernizarea școlilor, liceelor, grădinițelor și creșelor din oraș.

Era vorba, mai exact, de un împrumut acordat în condiții avantajoase de Guvernul României (dobândă și garanții zero) pentru mun. Buzău prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).

„Din păcate, prim-ministrul Ludovic Orban ne-a anunțat la întrunirea Asociațiilor Municipiilor din România că va sista alocarea de bani prin FSDI, acolo unde nu s-au semnat contracte. Pentru noi, la Buzău, asta înseamnă că nu vom mai primi cele 15 milioane de euro cu care voiam să modernizăm rapid toate școlile, liceele și grădinițe de Buzău. Asta e, trebuie să găsim alte surse de finanțare”, a răspuns azi primarul C-tin Toma, unei întrebări adresate de reporterul buzoienii.ro

Un prim obiectiv prevăzut a fi fost finanțat cu banii de la FSDI era acela de a se asfalta în primăvară curțile tuturor școlilor și liceelor din Buzău, unde urmau să se amenajeze terenuri de fotbal, handbal și baschet.

UPDATE: Anunțul premierului Orban

„Chiar m-au întrebat la Asociaţia Municipiilor ce avem de gând cu Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Răspunsul meu a fost foarte clar, trebuie desfiinţat. Asta este o şmecherie electoralistă în care li s-a dat iluzia unor primari că pot să realizeze nişte proiecte de investiţii fără să existe prevederi bugetare, fără să existe banii necesari pentru susţinerea acestor obiective de investiţii în buget. Deci Fondul de Dezvoltare şi Investiţii trebuie desfiinţat”, a spus aseară premierul Orban în debutul ședinței de guvern.

În schimb, Orban le-a promis primarilor de mari municipii că va lua de pe umerii bugetelor locale 50% din indemnizațiile persoanelor cu handicap și din salariile însoțitorilor acestora. „Ar fi vorba de 3 milioane de euro în cazul orașului Buzău”, a precizat Toma.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

10 comentarii la „Li s-au tăiat banii

  • Directorii ar trebui ca ,prin asociatiile de parinti ,sa se aduca la cunostinta tuturor parintilor aceasta CRIMA a PNL si sa puna pe bratele celor care au votat PNL o bentinta in alb si negru. Alb ,pt a-i identifica si copiii, Negru pt ca este o masura ”mortala”

  • @cetateanul turmentat la ce alegeri faci referire? Eu nu-mi aduc aminte sa fi fost alegeri parlamentare …

    Nu prea stiu ce este mai mortal, masura luata de guvern sau risipa si furtul de bani publici la nivel local. Te asigur ca daca ar vrea si ar lucra cu adevarat in interesul comunitatii, autoritatile locale ar putea sa modernizeze scolile fara sa indatoreze comunitatea pentru nu stiu cate zeci de ani…
    Oare de ce nu vedem aproape niciun proiect finantat cu fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea obiectivelor din sistemul de invatamant la nivel local?

  • Este simplu domnilor buzoieni.
    Treci rapid la PNL si a rezolvat problema.
    Dar cat mai repede pt a mai putea prinde un mandat.
    Haide Tomita semneaza cu PNL. Rupe gura la ciocoi.

  • Florine stii sigur la ce ma refer ,dar stai linistit ca nu te injura nimeni pt ca ai votat PNL,ai vrut moartea ”ciumei rosii”,sunt si pierderi colaterale, nu te oftica prea tare ca icterul asta asteapta.

  • Acum sa vedem ce face primarul fără împrumuturi, ca si cand niciodată nu vor trebui returnat banii ăștia cu dobândă…sa vedem ce gospodar e fără ajutorul de la Ciolacu

  • Vai… nu mai are bani de panselute lesinate, sau de alte investiții savante. Sa scoti ochii la oameni cu diverse ,, modernizari,, e wau. Oricum tot in buzunarul cetățeanului va baga mâna.

  • Toma nu vrea sa inteleaga ceea ce noi ii tot transmitem prin mesajele noastre: a trecut ‘vremea’ PSD-ului cel ‘marinimos’ si se schimba ‘vremile si vremurile’! Gata cu hotia,ca nu mai suporta bietii oameni toate ‘smecheriile si ciordelile’ voastre pe care le platim tot noi. Era mai important sa se foloseasca banul public pentru reabilitarea scolilor,gradinitelor si creselor ,decat sa se planteze floricele,sa se vopseasca multicolor trecerile de pietoni,sa se asfalteze ‘petice de strazi’ pe unde circula doar cainii maidanezi si alte asemenea ‘marete realizari’.Afara e vopsit gardul,inauntru-i leopardul!Mai Toma,orasul asta nu este …..’Metalurgica’ aia pe care ai ‘dezvoltat-o’ pana nu a mai ramas nimic din ea!

  • @cetateanul turmentat spre surprinderea ta, ca vad ca stii sigur cu cine am votat eu, nu am votat PNL si nici nu prea ma oftic. Stiu sigur ca daca acei bani ar fi ajuns la Buzau mergeau in buzunarele cui trebuie pentru lucrari de calitate indoielnica si supraevaluate, urmand ca tot noi parintii sa cotizam pentru dotari, consumablie, etc, asa ca scuteste-ma de gargara de doi lei.

  • Florine ,nu te stresa degeaba,fiindca cel care comenteaza si semneaza ‘cetateanul turmentat’ este in mod clar sub influienta ‘alcoolului produs din …..trandafiri’,atunci cand isi varsa veninul cu astfel de comentarii.Bietul de el,nu o sa se trezeasca din ‘betia trandafirilor’ nici daca o sa stea cu capul in apa Oceanului Inghetat o saptamana.Cei ca el,au ‘ciuma rosie’ in propriul ADN!

  • @Viespea buzoiana foarte poetic comentariul. Nicely done!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.