Localnicii și Compania de Apă Buzău se opun

Dealul Ciuhoiu dintre comunele buzoiene Merei (sat Dobrilești) și Pietroasele (sat Câlțești) e în pericol de dispariție:


Una din firmele lui Umbrărescu a achiziționat terenul de la un localnic și vrea să spargă dealul pentru a exploata calcarul de aici:

Ăsta e dealul propus spre dispariție. Calcarul de aici ar urma să fie folosit la realizarea autostrăzii de la Buzău spre Focșani – Bacău – Pașcani etc.

Exploatarea calcarului nu convine localnicilor care se tem de praf și zgomot (de la exploatarea carierei), dar și că drumurile vor fi stricate de camioanele de mare tonaj.

O altă opoziție vine de la Compania de Apă Buzău care captează apa dintr-un izvor care vine din Ciuhoiu: „amplasamentul se suprapune substanțial cu perimetrul de protecție hidrogeologică a sursei de apă Ciuhoiu

Dacă temerea localnicilor privitoare la praf și drumuri ar putea fi închisă (legal) prin folosirea unui transportor acoperit (prin care calcarul să fie transportat pe distanță mare între carieră și punctul de încărcare, aproape de șoseaua Buzău – Ploiești), mai dificilă pare pentru Umbrărescu suprimarea opoziției Companiei de Apă Buzău.

Meciul se joacă, rămâne să vedem ce decizie vor lua până la urmă autoritățile statului.

Firmele (Gral MineExplore și UMB Road Solutions) sunt conform portalului ListeFirme.ro controlate de membri ai familiei lui Umbrărescu

Subiectul a fost făcut cunoscut la nivel local și național de jurnalistul Alex Dima care a postat o anchetă pe pagina sa de facebook:

loading...

10 comentarii la „Localnicii și Compania de Apă Buzău se opun

  • O, da, ce dor aveam de luptătorii cu poluarea care lucrează cu argumente imbatabile gen Dragnia, Dăncilă și cifră de afaceri ZERO (ca daca esti protv cu datorii de zeci de milioane de euro la stat, e ok, ne zice angajat Dima Alex?).
    Sper să nu-l apuce și durerea și dorul de reabilitare al dealului de la Năeni, care apropo, arată foarte atractiv așa scurmat de excavatoarele comuniste dar cam de rahat cu ”satul dacic” din betoane și termopan ale Divinului Milea!
    De la Năeni s-a tras piatra bună care acum pavează fântânile din zona Unirii din Buc și toată Casa Poporului. Ce a mai rămas e piatră de umplutură, spărtură, nu are calitate pentru feliere, șlefuire si abia daca mai e cate un mester local care face sculptura, am dubii ca dealul Ciufoiu e bun.
    Ce nu gasesc in postarea lui Dima e legatura cu Umbrarescu care inteleg de la Redactie ca ¬el vrea¬ sa excaveze dealul punand in loc o autostrada mai la vale.
    Nu ne mai saturam, dupa ce am distrus bietii gandaci de balegar sau ce erau aia pe langa autostrada din Transilvania…!!!
    Solutia corecta, parerea mea, este achizitia de material de acest gen de la sute de km departare, de la firme straine pe cat se poate, ba chiar sa importam daca sunt bani, de la altii, decat sa-i nimicim amintirile copilariei lui Dima Alex, angajat la protv, firma datoare la bugetul de stat cu zeci de milioane de euro si fostul patron inoportunat prin puscarie.

    Răspunde
    • Lucrezi la ei ? Sau esti primar prin zona ? Cum sa fii deacord cu o exploatare uriasa ce va face foar rau zonei, nimic bun !

      Răspunde
  • MT a încercat bagatelizarea problemei,în asa fel încât sa para un lucru minor.Ideea nu este praful,distrugerea drumurilor,secarea sursei de apa,ci posibilele alunecări de teren,care au mai fost aici.Nu trantesti o cariera intr-o zona viticola,pt ca ar distruge producția pe următorii 100 de ani.Dar Umbrarescu e puternic susținut de partidul rosu,va face ce va dori.

    Răspunde
  • La Merei deja s.au facut cartile ( intelegeti voi) problema este primarul de la Pietroasele, mai vertical putin. La Ape se transeaza politic fara probleme, mai ales ca vin alegerile ( intelegeti si aici nevoia de sponsorizari) Asta e …..

    Răspunde
  • Ba ej nebun, acu’ plangem ca se duce dracu un deal cand noi facem o ora pana la Ploiesti si o ora la Focsani, orase pana la care, cu vant din spate, un scuipat serios face vreo 35 de minute.
    Ba da’ nu plange nimeni de taxele crescute de Ciolacu in loc sa mareasca nivelul colectarii de la firmele stapanilor?
    Da’ nu plange nimeni ca importam legume si fructe din Turcia, Polonia si Ungaria la preturi de nimic in timp ce producatorii locali mor incet dar sigur?
    Da’ nu plange nimeni ca ni se limiteaza accesul la numerar si la proprietate privata prin pseudo-lupte cu poluarea, coruptia si alte mizerii pentru prosti?
    Da’ nu plange nimeni ca tinerii intre 20 si 35 de ani se bat pe programari la pensat si epilat iar aia care stiu sa tina o arma in mana sunt aproape zero, majoritatea nici macar Counter-Strike neincercand la viata lor?
    Fi-v-ar dealu’ al dracu’, aia-i problema?

    Răspunde
    • se plang de praf unii care inca sunt pe principiul „facem baie doar sambata seara”.
      serios acum? ala nici macar nu poate fi numit deal. plangem dupa autostrazi ca sa se dezvolte zona dupa modelul Timis-Arad, dar ne impiedicam de aia sensibili la praf, de un put de apa, si de la nostalgia unei pseudo-vedete referitor la locul unde pastea caprele bunicii…

      Răspunde
      • @dan : observ ca nu poti sa iti exprimi ‘parerile’ decat aruncand jigniri .. presupun ca „redactia” va elimina comentariile gratuit jignitoare….

        Răspunde
  • HAI CIINI LATRA SI URSU SPARGE STINCA ASA CA LASTI O MAI USOR CA MACANE

    Răspunde
  • Asa am inchis ochii si cand s.au taiat padurile….

    Răspunde
  • 1. Calcar la autostrada?!?
    2. Nici un primar, cu scaun la cap, n-ar zice nu cand stie ca din redeventele platite ar creste bugetul primariei de cateva ori (45% din redeventa intra direct la primarie)
    3. Ceea ce s-a publicat este doar o propunere privind solutia tehnica. Transportul cu o banda acoperita, este imposibil peste atatea proprietati, plantatii de vie, etc. Daca se va aproba, in mod sigur nu asta va fi solutia de transport, vedeti voi care ramane!
    4. Zona Dealul Mare e cunoscuta pentru ariditatea ei. Panza freatica este foarte saraca. De aceea izvoarele de acolo sunt foarte importante.
    5. Din punct de vedere economic exploatarea acestei resurse (chiar si doar pentru material de constructie) este foarte necesara.
    6. Alunecarea de teren inseamna alunecarea pamantului (sterilul) pe stratul de calcar. Exploaterea nu va influenta alunecarile de teren.
    6. Exista solutii tehnice pentru eliminarii poluarii cu praf, ma intreb, insa, de unde vor lua apa necesara.
    Si acum, judecati!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.