„Locuiesc în orașul Buzău, iar terenul e tocmai la Luciu”

Sunt două întrebări pe care reporterul buzoienii.ro le-a primit des în ultimele zile.

1. „Am peste 65 de ani. Locuiesc la țară și vă întreb dacă am voie să merg la marginea satului ca să-mi lucrez pământul ?”

În acest caz, răspunsul e clar „DA”. Ordonanța Militară 3 prevede această posibilitate:

Art. 3. – Circulația persoanelor prevăzute de peste 65 de ani în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

Astăzi, reporterul a primit o altă întrebare, de la un buzoian care să zicem că întinde nițel coarda.

2.„Am peste 65 de ani. Locuiesc în mun. Buzău. Am un teren la marginea comunei Luciu. Aș vrea mâine dimineață la opt să plec din Buzău cu mașina personală și mă întorc seara, tot pe la opt. Pot merge fără să mă trezesc amendat ?”.

O situație să zicem la limită, care poate fi interpretată, subiectiv, de polițistul/jandarmul care l-ar opri pe cetățeanul nostru. Unul mai indulgent ar zice OK, iar altul, mai sever, ar putea considera că „e prea mult”.

Reporterul i-a zis buzoianului să meargă, dar că ar face bine să aibă la el mai multe „dovezi” cu care să-l convingă pe agent că spune adevărul: actul de proprietate al terenului, niscai ustensile folosite la munca terenului, răsaduri, semințe, etc.

Evident, trebuie să aibă la el și declarație pe proprie răspundere unde trebuie completat bifat punctul 6 – realizarea de activități agricole.

Așteptăm și opinia dvs. în rubrica de comentarii de mai jos.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

9 comentarii la „„Locuiesc în orașul Buzău, iar terenul e tocmai la Luciu”

  • In situatia prezentata de dvs la pct 2, mie nu mi se pare ca cineva “intinde coarda”… deloc!…
    Argumentul este acelasi paragraf prezentat de dvs mai sus: “…dacă aceasta se face… pentru realizarea de activități agricole.”
    In Ordonanta nu scrie nimic despre distanta parcursa, atunci de ce sa o sugeram noi? Merge omul la munci agricole? Merge! Atunci este in deplina legalitate, atata timp cat poate sa si dovedeasca asta cu documentele sugerate de dvs. Poate merge si la Sighet, sau Arad, atata vreme cat respecta ad literam prevederile Ordonantei, este in deplina legalitate.

  • Suntem de rasul lumii.nu suntem in stare sa dam o lege clara.Cum sa lasi o asemenea lege la mana politistului.Care credeti ca ar fi rezultatul?clar amenda sau sugerati sa n-e milogim la el.

  • Legea nu lasa nimic in mana politistului, ci politistul face abuz de functie si sanctioneaza abuziv oameni dupa bunul plac.
    Politistul conform legii nu poate sanctiona omul decat daca nu are declaratia la el, nu are dreptul si competenta sa stabileasca el dupa bunul plac daca e bine sau nu e bine cand sau cum a muncit omul terenul, sau de ce se duce la magazinul X si nu la Y. Multe amenzi din cele date au fost date abuziv, desi oamenii respectau legea si aveau declaratia. Au fost expuse public cazuri in care oameni au fost sanctionati pentru ca agentului nu i-a placut ca omul isi facea cumparaturile la Carrefour si nu la Kaufland.
    Doar nu se apuca acum oamenii sa care greblele in masina prin oras ca are fantezii agentul sa vada greble, normal ca le tine in magazie la tara, unde au terenul.

  • Buna seara! Felicitari pentru articol! Nu credeti ca dvs,cei din presa,ar trebui sa aflati un punct de vedere oficial legat de acest subiect,tocmai pentru a nu se ajunge la interpretari eronate sau abuzive ale agentilor ?
    Va mai dau un exemplu : Locuiesc in Buzau,si doresc sa cultiv niste butasi pe un teren proprietate personala,aflat in judetul Prahova. Pot face aceasta deplasare de aproximativ 100 km fara sa risc o amenda ? Ce anume completez in declaratia din ziua intoarcerii la domiciliu,daca raman 2-3 zile la acest teren ?

  • Buna ziua.
    Am peste 65 de ani.
    Intrebarea mea este:pot sa merg la cimitir, sa pun flori,sa curat mormantul in afara acestor ore?
    Ce trebuie sa scriu in declaratie ?
    Multumesc anticipat de raspuns.

  • Raspuns pt. dna Stela Florescu. Îmi pare rău, dar nu e voie.

  • Cred ca trebuie sa luam in considerare si temeiurile medicale. Virusul se raspandeste foarte usor si de la persoane care nu au simptome, sau au o forma foarte usoara. Scopul legii este sa protejeze oamenii in acest caz, fiecare tara a dat legi extrem de similare – avem voie sa iesim din casa doar pentru a merge la munca si a face cumparaturi esentiale (mancare, medicamente). Daca domnul din articol merge sa planteze sau sa lucreze pamantul pentru ca acesta e locului lui de munca, sau are o firma, si isi desfasoara activitatea asa, atunci este in regula, si ar trebui sa aiba o adeverinta de la firma/angajator care sa ateste acest lucru. Daca este vorba de un hobby, o activitate in timpul liber, optionala, atunci nu merita riscul de expunere din punct de vedere medical, deci drumul la tara poate fi amanat. Asadar, aplicarea sactiunii contraventionale ar trebuie sa fie posibila si o instanta de judecata poate aplica un rationament similar in cazul unei contenstatii.

  • Legea este clara, dar numai ptr. cei cu un discernamant cat de cat de la normal in sus. Cum politistii inca duc lipsa , evident apar si intrebari. Eu de ex. am niste stupi pe un teren intravilan si tot acolo am si o casa cu acte in regula pe numele meu. Cu teama ma gandesc ca trebuie sa ajung acolo si evident de sunt oprit, domnul politai n-o sa fie deacord ca apicultura este o ramura agricola cum este si zootehnia , sivicultura, etc. si nici ca acolo este o izolare mult mai buna decat in oras. Trebuie sa ajung acolo ptr. lucrari de tratament, lucrari de primavara, dar risc f. mult.

  • Eu cred ca este o mare Caterinca nu cred ca exista covid si nici altceva decat SA NE TINA SECESTRATI SI SA.I SARACEASCA PE UNII SI CAND SE ,TERMINA, CATERINCA SE VOR SCUMPI INSTANTANEU TOATE ASTA E CATERINCA GLOBALA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.