Lovitură de imagine pentru Ciolacu și PSD

S-a schimbat treaba.

Dacă anul trecut șefii PNL Buzău ieșeau în față când se vorbea despre autostradă (ministerul Transporturilor era la ei), acum e rândul pesediștilor să tragă spuza pe turta lor.

Exercițiu (reușit) de imagine, Ciolacu a adus la Buzău semnarea primului contract de execuție pentru Autostrada Moldovei (A7).

Contracte semnate în fața lui Ciolacu, Romașcanu și Neagu (și în bătaia aparatelor de filmat/fotografiat)
Evenimentul de la Buzău a fost preluat (în direct) de televiziunile de știri, iar sala de conferințe a CJ Buzău a fost mai plină ca niciodată cu reporteri, cameramani, politicieni și funcționari

„E un moment istoric pentru Buzău”, a spus, apoi, la microfon Marcel Ciolacu.

Șeful PSD i-a fixat apoi, mai în glumă, mai în serios, prietenului și ministrului Grindeanu „termene de finalizare – cu un an mai devreme”.

Ministrul Transporturilor a plusat, „anul ăsta, până la final, vreau să semnăm toate contractele de execuție pe A7, până la Pașcani!”.

Deocamdată, ieri, s-a semnat primul, între Mizil și Pietroasele. Până la finalul lunii iunie ar urma și celelalte două loturi ale autostrăzii Ploiești – Buzău:

În cel mai optimist scenariu, autostrada Buzău – Ploiești va fi gata în 2024 (!)

Pentru PSD Buzău ar fi ca și cum le-ar pune Dumnezeu mâna în cap (în 2024 vor fi alegeri)!

Citește și:

loading...

4 comentarii la „Lovitură de imagine pentru Ciolacu și PSD

  • Poate dispare psd pana in 2024….. doamne ajuta….

    Răspunde
  • Se tot vehiculează că pesedeul și peneleul să se prezinte la următoarele alegeri împreună, un fel de USL2.0. Mai corect ar fi să coopteze și udemereul și să formeze un partid unic (absurditate – când spui partid te gândești la o parte), un fel de PCR2.0. Frumos ar fi ca adunătura să modifice Constituția și să trecem la Republică Parlamentară în care Președintele este ales de Parlament. Pe cine credeți că ar alege Parlamentul? Ați ghicit, nici nu era greu. Pe românul pur-sânge Werner. Și uite așa ne mai educăm vreo 10 ani! Pe modelul Putinică-Medvedică. Ce, noi suntem mai proști!

    Răspunde
  • Gata și cu autostrada asta! Ne baga și aer condiționat pe străzi? Prosti ne mai cred, sau poate chiar suntem!

    Răspunde
  • Dacă fac autostrada ca si podul care s-a dărîmat, firma era a 2 oameni de afaceri a PSD ,iar tov ministru a transporturilor a tăcut ,cantitate ce calitate vreti dragi tovarasi si la termen sau mai repede daca nu se dărîmă?!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.