Lui Ion Dobre nu-i miroase prea bine anunțul ministrului Pop: „Mă tem că vrea să ne păcălească”

Sindicatele din învățământ nu sunt prea încrezătoare în anunțul făcut de ministrul Liviu Pop și se tem că la mijloc este o păcăleală.

„Dobanzile, pentru că sunt foarte mulți profesori care au câștigat în instanță plata dobanzilor de catre inspectoarele scolare sau de către consiliile locale ori unitatile scolare, toate aceste dobanzi le-am preluat noi – Ministerul Educatiei și Guvernul Romaniei – și le platim din bugetul de stat, adica am luat presiunea de pe autoritatile locale. Toți profesorii din Romania isi vor primi peste 90 la suta dintre sentinte. Am facut facut rectificare de buget. Inclusiv saptamana viitoare, printr-o Hotarare de Guvern, vom da din fondul de rezerva al ministerului si din economiile pe care le-au realizat anumite inspectorate scolare. Vor fi judete in care aceste sentinte se vor achita suta la suta, dar vor fi și judete in care se vor achita in jur de 90 la suta, in functie de cum si-au programat bugetul”, a spus ministrul.


„Mie nu-mi miroase prea bine. Mă tem, că încearcă să ne mai păcălească o dată. De fapt, e vorba de o nouă eșalonare a acestor plăți. După ce cadrele didactice au așteptat patru ani, suntem anunțați că va trebui să mai așteptăm încă cinci. Mai degrabă anunțul vine prost, întrucât unele primării începuseră să plătească din banii lor. Acum îi dau și p-ăștia înapoi”, a declarat Ion Dobre, liderul de sindicat de la Buzău, pentru buzoienii.ro.

De notat că primăria Buzău a plătit deja integral aceste restanțe provenite din dobânzi. În jur de 60 de miliarde de lei vechi a trimis municipalitatea către conturile dascălilor din oraș, nefiind clar dacă primăria își va recupera banii de la guvern.

 

Citește și articolul: Ca la Buzău! Abia ce s-au asfaltat că s-au și spart. Lucrări, acum, pe două străzi gemene

O altă informație importantă e că din 2018 primăriile vor fi eliminate din circuitul banilor pentru salariile cadrelor didactice. Algoritmul se simplifică rămânând doar pe relația minister -inspectorat – școală. Îm acest fel primarii nu se vor mai putea lăuda că ei plătesc salariile profesorilor. În schimb, baza materială a școlilor rămâne la administrațiiile locale.

Citește și articolul: Ultimele zile dinainte ca autobuzele Trans-Bus să ajungă la V. Pașii. Demersuri și pentru Cernătești. Iată noutățile

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.