Mai puține internări, mai multe decese în 2020 în România

Concentrarea atenției medicale și a resurselor financiare pentru combaterea pandemiei de provocată de virusul SARS COV 2, coroborată cu panica dezvoltată la nivelul întregii societăți prin mesajele alarmiste ale factorilor decidenți au dus la îndepărtarea populației de spitale.

Dacă în timpul stării de urgență oamenii au sperat că lucrurile vor reveni la normal, iar spitalele se vor deschide curând, la 9 luni distanță suntem în fața acelorași incertitudini. În lipsa unei strategii de luptă cu noul Coronavirus, situația este pe punctul de a deveni tragică în rândul bolnavilor cronici.

Pe 23 martie guvernul liberal suspenda pentru o perioadă de 14 zile toate internările pentru intervențiile chirurgicale, tratamentele și investigațiile medicale spitalicești, care nu reprezentau o urgență. În același timp, se suspendau consultațiile programate în ambulatoriile spitalelor publice și private, iar în 48 de ore toți pacienții care nu reprezentau urgențe erau deja externați. Numărul internărilor la nivel național s-a prăbușit începând cu aprilie 2020, când s-au înregistrat cu 70% mai puține spitalizări decât în 2019.

În perioada iunie-august 2020 numărul inetrnărilor a rămas la jumătatea celei din anul precedent. În același timp numărul de internări ale pacienților cu afecțiuni oncologice a scăzut cu 46% potrivit datelor INS.

Mortalitatea în România a ajuns la niveluri record, tocmai pentru că oamenilor li s-a limitat considerabil, odată cu instalarea stării de urgență și de alertă, accesul la sistemul medical.

Doar în perioada iunie-august 2020 în România s-au înregistrat 7.441 decese în plus față de media ultimilor 9 ani, din care mai puțin de o treime, 2.291, puse oficial de autorități pe seama COVID-19. Concret, oficialii au sacrificat bolnavii cronici non-Covid pentru a-i salva pe cei Covid.

Iar perspectivele sunt sumbre. Lipsa unor medicamente din farmacii, limitarea accesului la servicii medicale, limitarea spitalizărilor și chiar transformarea unor spitale în unități suport COVID19 vor continua să înrăutățească starea bolnavilor cronici, ceea ce ar putea duce în viitorul apropiat la o creșterea alarmantă a ratei de mortalitate non-Covid.

loading...

3 comentarii la „Mai puține internări, mai multe decese în 2020 în România

  • Tocmai ce am avut o experienta in domeniu. Sistemul sanitar in care de altfel credeam inainte de aceasta experienta mi-a dat o palmă care m-a trezit la realitate si mi-a schimbat percepția asupra acestuia. Nu este normal ca sa intrerupi un tratament oncologic prin radioterapie pentru o perioada de 14 zile , in conditiile in care un pacient se lupta in primul rand cu timpul, pentru al trata de covidul vietii cu pastile care le gasesti la liber in farmacii.

  • Suntem conștienți de asta, iar asta e crimă…când toată lumea va constientiza va fi haos

  • Norocul mare pe capul nostru este ca suntem condusi pas cu pas de inteleapta si inteligenta guvernare liberala si de soarele stralucitor de la Cotroceni.
    De aceea Romania se afla intr-o situatie mult mai buna decat toate tarile europene. Toata Europa ne invidiaza si ar vrea sa fie condusa de un guvern la fel de capabil ca al nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.