„Mai e nevoie de două lucruri. În plus, trebuie să găsim și bani”

Lucrările de reabilitare a clădirii fostului Spital Brătianu de pe Bd. N. Bălcescu sunt pe final.
„La sfârșitul verii, constructorul a anunțat că ne va preda imobilul”, a informat Emanoil Neagu.
Vestea, deși bună, a fost primită cu ceva rezerve de șeful CJ Buzău.
„Mai avem două probleme. Degeaba avem o clădire frumoasă, dacă nu avem nimic înăuntru și o ținem încuiată. Trebuie achiziționat și mobilier. Apoi, la începutul lucrărilor, am anunțat că pe terenul din jurul clădirii, în față și în spate, vom face grădină publică” – Emanoil Neagu

Cele două probleme de mai sus sunt generate de o a treia. În proiectul de reabilitare a clădirii – pe fonduri europene – nu au fost prinși bani și pentru aceste două obiective. Astfel că economiștii CJ Buzău vor trebui în zilele următoare să scotocească prin bugetul instituției pentru a găsi fondurile necesare.

În clădirea fostului spital va funcționa un centru cultural. După cinci ani, dacă se va identifica altă oportunitate, destinația clădirii poate fi schimbată.
Citește și:

Imi imaginez ca peste 5 ani ,acolo va fi un Bazar de toata frumusetea cu pacanele,pariuri sportive etc…Pai bietii oameni scosi din bazarul vechi ,unde sa-si vanda marfa?
Economie la bugetul CJ Buzau se poate face prin restructurarea personalului, după modelul Bolojan. Prea mulți angajați, prea multe cheltuieli inutile.
Poate ne anunța PSD ul și când vor apărea schimbări, înnoiri și la oameni, in sensul ca nu mai trebuie date șpăgi in spitalul județean, pe la instituțiile pe care le obladuieste, când nu vom mai vedea mutre acre când te duci la un ghișeu sa dai bani, ca de luat trebuie sa alergi după ei cu ploconul in brațe, cu alte cuvinte când nu va mai semăna Buzăul cu Rusia de unde au pe mamaie și tataie ciuma roșie și vom semăna cu vestul Europei sau măcar al țării ? Clădiri făcea și Ceaușescu dar era mulțumit poporul? Nu. De ce? Din cauza celor ce stăteau la butoane.
E vorba de umflarea costurilor , ca la toate obiectivele din Buzau , supape de scos bani
Era destul de clar de la inceput ca intreg proiectul a fost facut strict pentru sifonare de bani, nu sa se faca ceva util acolo.
Si nu e primul proiect de genul asta, sunt exemple suficiente, un alt caz celebru de asemenea proiect e si renovarea vilei Marghiloman, unde s-au bagat zeci de milioane, ca apoi sa inventeze o noua institutie plina de pilosi frecatori de menta cu salarii de lux de la buget care sa ocupe cladirea degeaba, doar pentru a avea pilele partidelor niste posturi caldute si bine platite la care prezenta e optionala.
Poate nu scotocește în bugetele de la drumurile în lucru de mulți ani și cu perspective sumbre. Va trebui sa ne luăm rovere de la NASA dacă se mai gândește mult. Am putea scăpa mai ieftin că am auzit că fac și chinezii din astea pentru Lună de anul ăsta. Partea bună ar fi că pot fi luate în teste pe bune în zona noastră cu toată încrederea în condițiile vitrege și schimbătoare. Alte supărări mai are domnul Neagu? Probabil nu se informează suficient ca să fie mai liniștit.