Astăzi, nu se eutanasiază niciun maidanez la Buzău. Iată de ce!

Astăzi, padocul pentru câinii maidanezi de pe strada Horticolei va fi deschis vizitatorilor. 

Iubitorii de animale şi nu numai au astfel posibilitatea de a vedea condiţiile în care sunt cazaţi şi îngrijiţi câinii fără stăpân, ridicaţi de serviciul ecarisaj din municipiul Buzău.

“Pe 4 aprilie se serbează în fiecare an Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Cu acest prilej organizăm la adăpostul de pe strada Horticolei “Ziua porţilor deschise”. Toţi buzoienii interesaţi sunt invitaţi. În această zi, am luat împreună cu colegii  ei decizia de a nu fi eutanasiat niciun animal aflat în îngrijirea noastră”, ne-a declarat Alin Radu, director adjunct la Urbis Serv, societate care are în administrare padocul pentru câinii fără stăpân din Buzău. 

Astăzi, în toată ţara, au loc activităţi prin care se încurajează adopţiile de animale. Iată mesajul postat cu prilejul acestei zile de asocieţie pentru protecţia animalelor: 

“Toate animalele au dreptul la un cămin, îngrijire şi afecţiune . Câinii şi pisicile de pe stradă nu au această şansă, îşi duc viaţa pe străzi, adesea bolnave , suferind de sete, foame, frig, căldură şi de răutatea şi nepăsarea oamenilor.
Noi , cei cărora le pasă de aceste suflete, încercăm să avem grijă de soarta lor şi acţionăm ca atare.
Da, putem face ceva pentru a schimba acest tablou trist !
Ajutaţi-ne să spunem tuturor despre această cauza .
Arătaţi celor din jur că vă pasă !”

Auraş Tereacă

1 comentarii în “Astăzi, nu se eutanasiază niciun maidanez la Buzău. Iată de ce!

  • Da de CE sa eurabasiati,eutanasiariva voi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.