Mâine va avea loc înmormântarea la cimitirul din comuna în care a copilărit

Astăzi, după prânz, a fost ridicat de la morgă sicriul cu rămășițele trupești ale Valentinei Daniela Nica.

Mama fetei, aflată în ziua crimei În Italia a ajuns aseară în țară.

Femeia lucra la un hotel în Sardinia și se afla internată în spital după o operație când a primit fatidica veste.

Înmormântarea va avea loc mâine la cimitirul din comuna Blăjani, satul în care Valentina și petrecut copilăria.

UPDATE: Până la urmă familia a găsit disponibilitate la cimitirul parohial din Zona Industrială.

Momentan, sicriul a fost depus la capela Bisericii Sf. Gheorghe de pe strada Patriei din mun. Buzău.

Răstimp, procurorii au emis un comunicat de presă. Asupra Valentinei s-a aruncat cu benzină, după care i s-a dat foc cu o brichetă.

„Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus la data de 23.02.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul D.C.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. În fapt, în sarcina acestuia s-a reținut că în dimineața zilei de 23.02.2019, a mers în apartamentul victimei N.V., asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi a dat foc cu o brichetă, determinând izbucnirea unui incendiu ce a avut drept consecință decesul victimei, care a fost găsită de către lucrătorii I.S.U. Buzău decedată, cadavrul prezentând urme de ardere și carbonizare. Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unor arsuri grad. II-IV, pe 100% din suprafața corporală, precum și a intoxicației acute cu mononid de carbon. Leziunile traumatice – arsuri grad II-IV – s-au putut produce prin expunere la flacără și au legătură de cauzalitate directă cu decesul”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: Opinia publică așteaptă noi puneri sub acuzare. Iată răspunsul procurorilor. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.


Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.