Marcel Ciolacu, scrisoare deschisă către buzoieni la final de an. Ce s-a făcut și ce se va face

Marcel Ciolacu, deputat, șef al PSD Buzău și totodată vicepremier, a scris azi o misivă adresată, la final de an, buzoienilor.

Pe scurt, Ciolacu a rezumat realizările guvernului și administrației locale a PSD, dar a și enunțat obiectivele pentru 2018.

Dragi buzoieni,

A trecut un an de când, datorită încrederii dumneavoastră, am reușit să trimitem în Parlament și, mai apoi, în Guvern o echipă puternică de buzoieni care să susțină cu toată energia dezvoltarea României și, în special, a județului nostru.

Împreună am reușit să facem pași importanți în acest an și vreau să vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul pe care ni-l acordați.

Avem cea mai mare creștere economică din Europa, care a permis să aducem mai mulți bani la buget, din care să ne îndeplinim angajamentele din programul de guvernare legate de creșterea salariilor și pensiilor. Vom continua în aceeași direcție și anul viitor, astfel încât performanțele economice să nu fie doar niște date statistice, ci să se reflecte în buzunarele cetățenilor prin creșterea veniturilor.

În același timp, am alocat fonduri importante pentru refacerea infrastructurii județene, dar mai ales a fost primul an în care am demarat un amplu program de reabilitare a drumurilor din municipiul Buzău. Am reușit să scădem facturile la întreținere prin eliminarea costurilor cu apa pluvială, am salvat Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură și am demarat un proiect-pilot prin care județul Buzău va fi primul din România cu toate școlile complet digitalizate.

Mai sunt multe lucruri de făcut, dar îmi doresc ca anul viitor să ne canalizăm atenția exclusiv către proiecte de investiții în infrastructură, educație și sănătate, care vor aduce dezvoltare și prosperitate județului nostru.

Sunt convins că împreună cu autoritățile locale vom reuși să ne ducem la îndeplinire toate aceste angajamente și că 2018 va fi un an mai bun pentru fiecare buzoian.

În prag de sărbători, vă doresc multă sănătate, bucurii și clipe minunate petrecute alături de cei dragi.

La mulți ani, buzoieni!

Marcel Ciolacu, Președinte PSD Buzău

loading...

2 comentarii la „Marcel Ciolacu, scrisoare deschisă către buzoieni la final de an. Ce s-a făcut și ce se va face

  • Cine mai poate fi atat de imbecil si cretin incat sa mai creada ce spune un pesedist, tovarase Ciolacu? De 28 de ani incoace,PSD-ul si predecesorii sai stalinisto-comunisti,fascisti si legionari,ati dovedit ca sunteti doar niste lichele “umane”. Ati furat o revolutie,ati dat o lovitura de stat asasinand sute de oameni nevinovati, ati distrus si vandut o tara, ati distrus o tara si un popor,ati tradat si ati batjocorit si umilit o natie,……….si vrei sa va credem imbecilitatile si minciunile pe care le debitati ? Va urez si eu “la multi ani” dupa gratiile puscariilor,sa aveti parte voi si familiile voastre de toate nenorocirile pe care le-ati adus romanilor!

  • Mă bucură faptul că mai există buzoieni inteligenți, care nu bun botul la propaganda comunistă a psd-ului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.