Martor: „I-au îmbrăcat în costumele albe și i-au suit în autospeciala ISU”

Sunt informații culese din mai multe surse de reporterul buzoienii.ro.

Un prim caz e din cartierul Crâng (un elev), al doilea din Micro XIV (o tânără).

„Amândoi au fost coborâți aseară din blocurile unde locuiesc în combinezonul alb de protecție și s-au suit în autospeciala ISU”, ne-a declarat un martor.

Momentul când autospeciala ISU a ajuns la blocul din cartierul Crâng. FOTO Știri de Buzău

În cazul de la Crâng sunt informații că virusul s-ar fi activat la elevul de 16 ani de la Hasdeu – la care primul test a ieșit negativ.

Preluarea tânărului de 16 ani de echipajul medical, asistat de jandarmerie

Acesta ar fi luat virusul de la femeia de 73 de ani din Pârscov întoarsă din Italia (primul caz de coronavirus la Buzău). E o deducție logică (dar nu infailibilă) întrucât mama elevului este parteneră cu fiul femeii de 73 de ani.

Informațiile n-au putut fi confirmate oficial, întrucât autoritățile de la Buzău (DSP + Prefectură) nu mai au voie să furnizeze informații presei locale. Nu e vina lor, așa sunt dispozițiile venite de la București.

UPDATE: Sunt informații că ieri a mai fost depistat pozitiv și un bărbat aflat în carantină în imobilul de pe str. Transilvaniei. Toate cele trei cazuri de ieri au fost transferate pentru a primi tratament la București la Institutul Matei Balș.

Până la aceste noi trei cazuri, la Buzău s-a depistat prezența virusului la o femeie de 73 de ani din Pârscov (primul caz de la Buzău) și la un bărbat de 36 de ani din Rm. Sărat, ambii întorși din Italia.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Martor: „I-au îmbrăcat în costumele albe și i-au suit în autospeciala ISU”

  • Şi acum, colegii şi profii săi de la Haşdeu, care iniţial au răsuflat uşuraţi când i-a ieşit negativ, ce-ar trebui să facă ?? Mai pot sta liniştiţi ?
    Sau îşi frământă iar mintea, întrebându-se dacă oare au avut ,,norocul ” să se afle în preajma lui în ultimele zile înainte de închiderea şcolii ?
    KEEP CALM AND… STAY AT HOME, PEOPLE !

  • bă, ești nebun? alooooo autoritatile???cum a iesit silvestru din carantina? dacă s-a plimbat prin tot orasul?

  • Trebuie facuta alta abordare, prin care cei care au venit din zonele de risc sa stea acasa. Sunt persoane care desi se uita la TV, asculta la radio si citesc presa scrisa sau on line, nu inteleg sa stea acasa.
    Oameni buni daca nu tineti la viata voastra, aruncati-va ……… dar lasatii in pace pe cei care vor sa traiasca alaturi de persoanele dragi.
    NU inteleg de ce va vaitati acum: net aveti, tv multe programe, radio la fel, energie electrica, gaz. Chiar sunteti batuti in cap.
    Ar trebui schimbata legea mult mai drastic ai iesit afara din casa in perioada de izolare direct in puscarie fara nici un proces, recurs si alte matrapazlicuri.
    Poate doar asa vom mai face ceva.
    Cititi si intelegeti ca urmeaza o perioada ……….. nu fiti ……. ca la noi nu se intampla.
    Chiar azi se plimbau batranii cu autobuzul ca se plictisesc acasa.

  • Domnu Tereaca de ce nu ne informati si despre situatia de la Berca? In comuna sunt peste 30 de izolati la domiciliu, cei mai multi la blocuri dar si in sate pentru ca au venit din Italia si Spania. Politia nu ii verifica daca respecta izolarea. Duminica s-au plimbat si ambulantele cu izoletele iar localnicii sunt speriati pentru ca nimeni nu spune nimic. Domnu primar numai raspunde la telefon si am inteles de la o doamna pe facebok ca s-a mutat din apartament si sta la Buzau. De aceia va rugam sa dati informatii asa cum faceti si cu alte comune.

  • Proastă ideea cu secretomania. Tb sa stim ca sa ne ferim. Vin ele alegerile. În plus absolut toti care veneau de afara tb sa stea in carantină 14 zile. Dar nu, PNL ul tb sa se poarte altfel cu diaspora. Foarte periculos pentru toti.

  • cred ca cei care trebuie sa stea in carantina trebuie sa primeasca de la judecatorie o ordonanta presedentiala.

  • Baiatul de 16 ani intelegem ca e contact indirect al batranei de 73 ani, barbatul de 36 din Rm. Sărat e la spital, dar despre fata de 24 de ani ce se stie? Ea de unde ar fi putut lua virusul? Sau se tem deja de raspandire, contaminare comunitara si nu stim?

  • O sa vina vremea cand vor fi luati fara nimic …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.