„Mergeam și deodată am văzut un autoturism în depășire de pe contrasens. Apoi…”

Tir răsturnat pe Șoseaua de Centură, aproape de Fabrica de Bere, la 50 de metri de Restaurant Buzău.

Capul tractor este în afara carosabilului, dar remorca ocupă prima bandă, astfel că traficul se desfășoară cu greutate.

Șoferul tirului dă vina pe un alt conducător auto și pe ghinion de producerea accidentului.

„Veneam de la Ploiești și mă îndreptam către Kaufland Buzău pentru aprovizionare. La un moment dat un autoturism de pe contrasens a intrat într-o  depășire periculoasă. Ca să evit impactul am virat dreapta și am ieșit puțin în afara carosabilului. Numai că am dat cu roata într-o groapă adâncă. Uitați și dvs. ce gropi mari sunt aici. Atunci tirul a intra în balans și s-a răsturnat pe o parte. Totul s-a petrecut foarte repede, n-am mai avut ce să fac”, ne-a declarat șoferul de 39 de ani

O parte din produse au căzut din tir pe marginea drumului.

Trebuie acum să vină un alt tir de la Ploiești, reaîncărcată marfa, iar apoi cu o macara repunerea primul tir pe roți.

Operațiune care va dura mai multe ore, astfel că drumul va fi blocat până înspre seară.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Prefect și director DSV: „Suntem victimele inconștienței umane”  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii în “„Mergeam și deodată am văzut un autoturism în depășire de pe contrasens. Apoi…”

  • Are dreptate soferul TIR-ului! Soseaua de centura este lasata de izbeliste! Pe ambele sensuri de mers pe margine sunt numai gropi! Daca este noapte sau nu esti din zona si nu le stii patesti ceva asemanator!!!!!A cui este soseaua de centura ? Ca noi suntem ai nimanui….

  • Nu sunt șofer, dar am mers mult pe TIR ca delegat-însoțitor de marfă . Altfel se vede … viața de sus, din cabina TIR-ului… De-acolo se vede cum foarte mulți IMBECILI pun în pericol siguranța circulației și mai ales VIATA oamenilor de la volan ! e o altă viziune, mai … panoramică și am citit că în Australia , pe marile camioane s-au montat camere video cu înregistrarea ultimelor 30 de minute, EXACT ca la aeronavele actuale… Revenind, sunt convins că șoferul tirului a vrut să evite vreun neisprăvit dar … a avut ghinion … Dacă era dotat cu o ” cutie neagra ” am fi aflat adevărul !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.