„Mi-am făcut cel mai frumos cadou de ziua mea!”

Cazul micuței Nicoleta, fetița de opt ani din Bisoca, rătăcită noaptea prin pădure a emoționat societatea buzoiană. De aceea, la aflarea veștii că fetița a fost găsită teafără, mulți buzoieni au ținut să le mulțumească public salvatorilor care au zărit-o pe Nicoleta din elicopter.

La loc de cinste este tehnicul de zbor Sorin Ion, cel care a coborât din elicopter și a luat-o în brațe pe Sorina.

„Mi-am făcut cel mai frumos cadou de ziua mea, am salvat un copil”

Acestea au fost primele cuvinte ale lui Sorin Ion care a împlinit ieri 49 de ani. Deși putea să-și sărbătorească ziua de naștere acasă împreună cu familia, el a ales să meargă în misiunea de căutare a fetiței.

N-a fost prima misiune de succes în care a salvat vieți și nici prima zi de naștere pe care și-a petrecut-o la datorie. În cei 27 de ani de carieră, cu peste 4.200 de ore de zbor, maistru militar principal Sorin Ion este cel mai experimentat tehnic de bord al aviației MAI și a participat la salvarea a zeci de oameni aflați în pericol.

„Din luna iunie și până acum mi-am văzut soția și fata doar de 5 ori. Familia este în Constanța, iar eu execut zborurile din București. Nici nu știu câte sărbători le-am petrecut împreună, dar cu toate acestea îmi iubesc enorm meseria. Dacă aș putea da timpul înapoi aș alege același lucru, să devin tehnic de bord”

Domnului Sorin și colegilor săi din elicopter, dar și tututor celor care au căutat-o pe fetiță în timpul nopții de vineri și al dimineții de sâmbătă, buzoienii le transmit mulțumiri.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „„Mi-am făcut cel mai frumos cadou de ziua mea!”

  • FELICITĂRI si pilotului La mulți și fericiți ani!

    Răspunde
  • Bravo! De asta are tara nevoie, de oameni implicati in ceea ce fac, de oameni care isi iubesc meseria si care nu fac ceva doar pt salariu si siguranta locului de munca. Mai multi astfel de angajati in sistem ne dorim

    Răspunde
  • Deși extrem-extrem de rari, acești minunați OAMENI dau speranța că acest popor încă mai are șanse de redresare ! Viața asta merită trăită nu numai pentru bani … Admirație și mulțumiri echipajului care a salvat un copil rătăcit ….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.